Karma este acumulată în decursul mai
multor încarnări. Ea reprezintă însumarea a tot ceea ce aţi săvârşit în vieţile
anterioare. Conflictele sufleteşti nerezolvate pot crea blocaje energetice care
ne afectează modul în care gândim, simţim şi ne comportăm. Dacă înfruntăm
încercările şi ne debarasăm de gândirea negativă putem deveni o persoană mai
bună. Blocajele vor fi dizolvate şi noi căi energetice se vor deschide. Pe
măsură ce îndepărtaţi un blocaj treceţi printr-un proces de purificare care are
loc la mai multe niveluri. Ori de câte ori renunţaţi la un obicei prost sau la
o idee negativă, sufletul vostru începe să se detoxifice.
Uneori perioadele de purificare sunt
de lungă durată, manifestând în fizic mult disconfort şi confuzie. Pot apărea
stări asemănătoare gripei, manifestări ale unei crize de identitate. Atunci
când vă schimbaţi anumite idei sau credinţe nu prea pozitive, aţi putea să vă
pierdeţi mulţi prieteni sau cunoştinţe care nu se mai potrivesc cu noile
voastre idei sau viziuni asupra vieţii. Multe schimbări pot apărea în viaţa
voastră. Important este să trăiţi din plin şi să vă bucuraţi de toate ce le
aveţi. Trebuie să vă curăţaţi faptele acolo unde este nevoie şi să restabiliţi
integritatea în orice domeniu al vieţii în care aceasta a fost afectată.
Trebuie să iertaţi pe cei care v-au rănit şi să puneţi capăt oricăror dispute.
Trăim pe acest Pământ ca să învăţăm
şi să câştigăm experienţă. Toţi facem, în mod inevitabil, greşeli în timpul
acestor procese de învăţare. E nevoie de curaj ca să ne privim greşelile. În
cursul procesului de purificare ne vom confrunta cu alegerile noastre greşite,
cu partea josnică din noi, dar numai aşa ne putem maturiza. Când ne îndreptăm
greşelile ne restabilim integritatea şi devenim oameni întregi.
Suntem atraşi de oameni de care
ne-am legat încă din vieţile trecute. Putem avea datorii faţă de ei sau suntem
legaţi prin iubire. Rolurile pot fi schimbate pe parcursul timpului. Pot apărea
şi lecţii dureroase care ne vor sili să ne maturizăm, să devenim mai puternici.
Vor exista ciocniri karmice, interacţiuni cu oameni care au credinţe foarte
diferite, dar acest lucru ne va lărgi viziunea asupra lumii. Pot apărea şi
legături pozitive ce ne pot ajuta să evoluăm. Oameni la care te-ai aştepta
foarte puţin te pot ajuta să treci la schimbare.
Încercăm în mod conştient sau
inconştient să devenim perfecţi. Singurul lucru pe care îl putem controla este
reacţia noastră faţă de evenimente, detaşarea faţă de ele, ajungerea la o
anumită stăpânire de sine. Ceea ce putem face în raport cu orice eveniment, cu
orice situaţie, este a ne distanţa, a observa evenimentul ca pe ceva exterior
faţă de care să nu reacţionăm. Ne creăm astfel o atitudine impersonală cu
privire la viaţă, o detaşare de evenimente, devenind astfel indiferenţi la o
karmă bună sau rea.
Viaţa evolutivă este renunţarea
treptată la tot ce este inferior în beneficiul a tot ce este superior , este
călătoria către perfecţiune. Ne imaginăm adesea că, pe măsură ce fiinţa
progresează, cu atât mai mult ea se eliberează de karma sa, însă nu acesta este
adevărul. Omul aflat la acest nivel devine un discipol, un iniţiat, un servitor
al lumii şi se încarcă cu o parte a karmei mondiale.
Cea mai bună metodă de a arde karma
este servirea. Pe măsură ce servim atragem către noi energia. În măsura în care
servim, manifestăm şi primim iubire. Aceasta întăreşte puterea personală,
ajutându-ne să facem faţă propriei karme.
Cu cât este mai avansată spiritual o
persoană, cu atât răspunderea sa este mai importantă şi, de asemenea, şi karma.
Adevăraţii servitori ai omenirii sunt discipolii. Ei nu mai aparţin familiei
lor, nici prietenilor, nici lor înşişi, ci aparţin lumii. Cu cât discipolul
progresează mai mult, cu atât radiază mai mult. Lumina sa învăluie lumea din
jur şi o ajută la trezire. Sunt discipoli şi iniţiaţi care nu ştiu că sunt
discipoli şi iniţiaţi. Ei servesc. Indiferent de locul în care se află, ei
realizează un program de întrajutorare.
Omenirea are nevoie de exemple, iar
discipolii, prin munca lor plină de dăruire, devin reale exemple. Astfel ei îşi
purifică karma, detaşaţi fiind, căci ei sunt interesaţi cel mai mult de binele
altuia.
Programul de servire este accesibil
fiecărui om atâta timp cât îşi doreşte. Pentru cel care doreşte să evolueze
spiritual şi să-şi purifice karma, discipolatul prin servire ar putea să fie
cea mai bună soluţie. Pentru asta, omul trebuie să dezvolte nenumărate calităţi
şi virtuţi, să aibă o înaltă cunoaştere în arta de a servi. Este nevoie şi de
multă perseverenţă.
Servirea ne transformă, are ca efect
producerea unui miracol în noi. Sufletul ne împinge să servim, ne identificăm
cu ceea ce servim, uităm de noi înşine şi astfel devenim mult mai sănătoşi şi
mai puternici. Veritabila servire este de a fi la locul unde trebuie să fim şi
să rămânem acolo. Acest lucru se poate întâmpla acasă sau în celălalt capăt al
planetei dacă este nevoie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu