Pentru S.I.L., Carlos Eduardo
Rangel şi Anne Carrière, maeştri în materie de rigoare şi
compasiune
PROLOG
“În largul plajei de vest a satului
se află o insulă şi pe ea e un templu uriaş, plin de clopote”, spuse o femeie.
Băiatul observă că ea purta veşminte
ciudate şi capul îi era acoperit de un văl. Nu o mai văzuse niciodată înainte.
“Ai vizitat templul acela?” întrebă
ea. “Du-te acolo şi spune-mi cum ţi se pare.”
Atras de frumuseţea femeii, băiatul
merse la locul indicat. Şezu pe nisip şi scrută orizontul cu privirea, dar nu
văzu nimic în afara priveliştii obişnuite: cerul albastru şi oceanul.
Decepţionat, se duse într-un sat de
pescari din apropiere şi întrebă despre o insulă cu un templu.
“Ah, a fost cu mult timp în urmă, pe
vremea când trăiau pe-aici străbunicii mei”, zise un pescar bătrân. “A fost un
cutremur mare şi insula s-a scufundat în mare. Dar deşi nu mai putem vedea
insula, încă putem auzi clopotele de la templul de pe ea atunci când marea le
face să se legene acolo, în adâncurile ei.”
Băiatul se întoarse pe plajă şi
încercă să asculte clopotele. Stătu acolo toată după-amiaza, dar nu izbuti să
audă altceva decât zgomotul valurilor şi ţipetele pescăruşilor.
Când se lăsă noaptea, părinţii lui
veniră să-l caute. A doua zi de dimineaţă, el se întoarse pe plajă; nu-şi putea
închipui că o femeie frumoasă ar fi fost în stare să-l mintă. Dacă ea avea să
revină într-o bună zi, i-ar fi putut spune că nu văzuse insula, dar auzise
clopotele templului pe care le făcea să răsune mişcarea valurilor.
Trecură astfel multe luni; femeia nu
se întoarse şi tânărul o dădu uitării; acum era convins că trebuia să descopere
bogăţiile şi comorile templului scufundat. Dacă ar auzi clopotele, ar fi în
stare să o localizeze şi ar putea recupera comoara ascunsă acolo.
Îşi pierduse orice interes pentru
şcoală şi pentru grupul său de prieteni. Se transformase în obiectul preferat
al glumelor celorlalţi copii, care obişnuiau să spună: “El nu mai e ca noi.
Preferă să se uite ţintă la mare fiindcă îi e frică să nu piardă la jocurile
noastre.”
Şi toţi râdeau, uitându-se la
băiatul care şedea pe mal.
Deşi nu izbutise să audă vechile
clopote ale templului, băiatul învăţa alte lucruri. Începu să-şi dea seama că,
de cât asculta zgomotul valurilor, atenţia nu-i mai era abătută de ele. Niţel
mai târziu se obişnui şi cu ţipetele pescăruşilor, cu zumzetul albinelor, cu
vântul care bătea în frunzele palmierilor.
La şase luni după prima lui
conversaţie cu femeia, băiatul era capabil să nu se mai lase distras de nici un
zgomot - dar încă nu putea auzi clopotele templului scufundat.
Veneau pescari să stea de vorbă cu
el şi stăruiau: “Noi auzim!” ziceau ei.
Băiatul însă nu izbutea.
Ceva mai târziu, pescarii schimbară
vorba: “Eşti prea preocupat de zvonul clopotelor din adânc; renunţă la asta şi
vino să te joci iar cu prietenii tăi. Poate că numai pescarii izbutesc să le
audă.”
După aproape un an, băiatul gândi:
“Pesemne oamenii ăştia au dreptate. E mai bine să mă fac mare, să devin pescar
şi să revin în fiecare zi pe plaja asta, pentru că a ajuns să-mi placă.” Şi mai
gândi: “Poate că totul e o legendă şi - din cauza cutremurului - clopotele se
vor fi sfărâmat şi nu vor mai răsuna niciodată.”
În după-amiaza aceea se hotărâ să se
întoarcă acasă.
Se apropie de ocean, ca să-şi ia
rămas-bun de la el. Mai privi o dată natura şi - cum gândul nu-i stătuse decât
la clopote - putu zâmbi iarăşi auzind frumuseţea cântecului pescăruşilor,
zgomotul mării, vântul şuierând în frunzele palmierilor. Auzi de departe glasul
prietenilor săi care se jucau şi se simţi bucuros dându-şi seama că avea să
revină la jocurile copilăriei.
Băiatul era mulţumit şi - aşa cum
numai un copil ştie s-o facă - se simţi plin de recunoştinţă că era în viaţă.
Era sigur că nu-şi pierduse vremea, deoarece învăţase să contemple şi să
venereze Natura.
Atunci, pentru că asculta marea,
pescăruşii, vântul, frunzele palmierilor şi vocile prietenilor săi care se
jucau, auzi şi primul clopot.
Şi altul.
Şi încă unul, până când, spre
bucuria lui, bătură toate clopotele templului scufundat.
Mulţi ani mai târziu - bărbat în
toată firea acum - se întoarse în satul şi pe plaja copilăriei sale. Nu mai
năzuia să recupereze nici o comoară din fundul mării; totul fusese poate doar
rodul imaginaţiei lui şi nu auzise niciodată clopotele sub apă într-o
după-amiază pierdută din copilărie. Chiar şi aşa, se hotărâ să se plimbe puţin,
ca să audă zgomotul vântului şi cântecul pescăruşilor.
Care nu-i fu mirarea când o văzu,
şezând pe nisip, pe femeia ce-i vorbise despre insula aceea cu templul ei.
“Ce faci aici?” o întrebă el.
“Te aşteptam pe tine”, răspunse ea.
El îşi dădu seama că - deşi
trecuseră amar de ani - femeia îşi păstrase aceeaşi înfăţişare; vălul care-i
ascundea părul nu părea decolorat de trecerea timpului.
Ea îi întinse un caiet albastru, cu
filele albe.
“Scrie: un războinic al luminii se
uită cu atenţie în ochii unui copil. Pentru că ei ştiu să vadă lumea fără
amărăciune. Când vrea să ştie dacă persoana de lângă el e demnă de încredere,
încearcă să o privească aşa cum ar vedea-o un copil.”
“Ce este un războinic al luminii?”
“Ştii bine ce este”, răspunse ea,
surâzând. “E cineva capabil să înţeleagă miracolul vieţii, să lupte până la
capăt pentru ceva în care crede, auzind totodată şi clopotele pe care marea le
face să răsune în adâncul ei.”
El nu se socotise niciodată
războinic al luminii. Femeia păru a-i ghici gândurile: “Toţi sunt în stare să
fie. Şi cu toate că nimeni nu se consideră războinic al luminii, cu toate
acestea toţi sunt.”
El se uită la paginile caietului.
Femeia surâse din nou.
“Scrie despre războinic”, zise ea.
MANUALUL RĂZBOINICULUI LUMINII
Un războinic al luminii nu uită
niciodată gratitudinea.
În timpul luptei, a fost ajutat de
îngeri; puterile cereşti au pus fiecare lucru la locul său, îngăduindu-i astfel
fiecăruia să dea tot ce poate.
Tovarăşii săi comentează: “Cât e de
norocos!” Şi războinicul obţine uneori succese peste capacităţile sale.
Aşa se face că, la apusul soarelui,
el cade în genunchi şi-şi arată recunoştinţa pentru Mantia Protectoare din
juru-i.
Gratitudinea lui nu se limitează
însă la lumea spirituală; el nu-şi uită niciodată prietenii, pentru că sângele
lor s-a amestecat cu al său pe câmpul de luptă.
Un războinic nu are nevoie de
ajutorul altcuiva ca să-şi aducă aminte de ajutorul dat lui de către ceilalţi;
îşi aduce singur aminte şi-şi împarte cu ei răsplata.
===============================================
Toate drumurile lumii duc la inima
războinicului; el se aruncă fără ezitare în fluviul pasiunilor ce curge
totdeauna prin viaţa sa.
Războinicul ştie că este liber să
aleagă ceea ce doreşte, hotărârile sunt luate cu curaj, detaşare şi - uneori -
cu o anumită doză de nebunie.
Îşi acceptă pasiunile,
savurându-şi-le intens. Ştie că nu trebuie să renunţe la entuziasmul
cuceririlor; ele fac parte din viaţa lui şi-i bucură pe toţi cei care iau parte
la ele.
Nu pierde însă niciodată din vedere
lucrurile durabile şi legăturile solide create în timp.
Un războinic ştie să facă distincţia
dintre ceea ce e trecător şi ceea ce e definitiv.
===============================================
Un războinic al luminii nu se bizuie
doar pe forţele sale; se foloseşte şi de energia adversarului.
Când intră în luptă, tot ce posedă e
entuziasmul său şi loviturile pe care le-a învăţat pe parcursul antrenamentului;
pe măsură ce lupta avansează, el descoperă că entuziasmul şi antrenamentul nu-i
sunt suficiente ca să învingă: e absolut necesară experienţa.
Atunci îşi deschide inima către
Univers şi-l roagă pe Dumnezeu să-l inspire, astfel încât fiecare lovitură a
inamicului să-i fie şi lui o lecţie de apărare.
Tovarăşii lui comentează: “Cât e de
superstiţios! A încetat lupta ca să se roage şi respectă trucurile
adversarului.”
Războinicul nu răspunde acestor
provocări. Ştie că, fără inspiraţie şi experienţă, nu există nici un fel de
antrenament care să dea rezultate.
===============================================
Un războinic al luminii nu trişează
niciodată, dar ştie să-şi distragă adversarul.
Oricât ar fi de neliniştit, apelează
la toate mijloacele strategiei ca să-şi atingă obiectivul. Când vede că este la
capătul puterilor, îl face pe inamic să creadă că nu se grăbeşte. Când trebuie
să atace pe flancul drept, îşi deplasează trupele pe flancul stâng. Dacă
intenţionează să înceapă lupta imediat, se preface că-i e somn şi se pregăteşte
de culcare.
Prietenii comentează: “Ia te uită,
şi-a pierdut entuziasmul.” El însă nu pune preţ pe comentarii, fiindcă
prietenii nu-i cunosc tacticile de luptă.
Un războinic al luminii ştie ce
vrea. Şi n-are nevoie să-şi piardă timpul cu explicaţiile.
==============================================
Un înţelept chinez spune despre
strategiile războinicului luminii:
“Fă-l pe inamicul tău să creadă că
nu va obţine mari recompense dacă se hotărăşte să te atace; astfel îi vei
scădea entuziasmul.
Nu te ruşina să te retragi
provizoriu din luptă, dacă observi că inamicul este mai puternic; importanţă nu
are o bătălie izolată, ci sfârşitul războiului.
Chiar dacă eşti foarte puternic, nu
te jena să te prefaci slab; astfel îl faci pe inamic să-şi piardă prudenţa şi
să atace înainte de vreme.
Într-un război, capacitatea de a-ţi
lua adversarul prin surprindere este cheia victoriei.”
==============================================
“E ciudat”, îşi spune în sinea sa
războinicul luminii. “Am întâlnit atât de mulţi oameni care - cu primul prilej
- încearcă să-şi dea la iveală tot ce au mai rău. Îşi ascund forţa lăuntrică
îndărătul agresivităţii. Îşi ascund frica de singurătate sub un aer de
independenţă. Nu au încredere în capacitatea proprie, dar îşi glorifică
virtuţile pe unde apucă.”
Războinicul citeşte mesajele acestea
în mulţi bărbaţi şi femei pe care-i cunoaşte. Nu se lasă niciodată înşelat de
aparenţe şi-şi face un punct de onoare din a rămâne tăcut când ei caută să-l
impresioneze. Dar se foloseşte de împrejurare pentru a-şi corecta defectele,
întrucât ceilalţi sunt totdeauna o bună oglindă.
Un războinic profită de orice
împrejurare pentru a trage învăţăminte.
==============================================
Războinicul luminii luptă uneori cu
cei pe care-i iubeşte.
Bărbatul care-şi apără prietenii nu
este niciodată dominat de furtunile vieţii; are puterea de a depăşi
dificultăţile şi de a merge mai departe.
Se simte însă deseori provocat de
către cei pe care încearcă să-i înveţe arta spadei. Discipolii săi îl provoacă
să lupte cu ei.
Şi războinicul îşi arată
capacităţile: din câteva lovituri, pune la pământ armele elevilor, iar armonia
se reîntoarce în locul de unde se reunesc.
“De ce e nevoie să facă aşa ceva,
dacă le este în asemenea măsură superior?”, întreabă un călător.
“Pentru că, atunci când mă provoacă,
la drept vorbind vor să stea de vorbă cu mine şi - în felul acesta - păstrez
dialogul”, răspunde războinicul.
==============================================
Un războinic al luminii, înainte de
a se angaja într-o luptă însemnată, îşi pune întrebarea: “Cât de mult mi-am
dezvoltat abilităţile?”
El ştie că bătăliile pe care le-a
dat în trecut au sfârşit totdeauna prin a-l învăţa câte ceva. Dar învăţămintele
acestea l-au făcut pe războinic să sufere mai mult decât ar fi fost necesar. Nu
doar o dată şi-a pierdut timpul, luptând pentru o minciună. Şi a suferit pentru
persoane care nu erau la înălţimea dragostei lui.
Învingătorii nu repetă aceeaşi
greşeală. Tocmai de aceea războinicul îşi riscă inima numai pentru ceea ce
merită.
==============================================
Un războinic al luminii respectă
principala învăţătură din Yi Jing: “Perseverenţa e favorabilă.”
El ştie că perseverenţa nu are nimic
de-a face cu insistenţa. Există epoci în care luptele se prelungesc peste
necesităţi, epuizându-i forţele şi diminuându-i entuziasmul.
În asemenea momente, războinicul
reflectează: “Un război prelungit sfârşeşte prin a-l distruge şi pe
învingător.”
Atunci îşi retrage forţele de pe
câmpul de luptă şi îşi acordă un răgaz. Perseverează în voinţa sa, dar ştie să
aştepte cel mai prielnic moment pentru un nou atac.
Un războinic revine totdeauna la
luptă. Nu o face niciodată din îndărătnicie, ci pentru că observă schimbarea
vremii.
======================================
Un războinic al luminii ştie că
anumite momente se repetă.
Deseori se vede pus în faţa
aceloraşi probleme şi situaţii pe care le mai înfruntase; se simte atunci
deprimat, gândindu-se că e incapabil să progreseze în viaţă, de vreme ce
momentele dificile revin.
“Am mai trecut prin asta”, îi
reproşează el inimii sale.
“Într-adevăr, ai mai trecut prin
asta”, îi răspunde inima. “Dar n-ai trecut niciodată dincolo de asta.”
Războinicul înţelege atunci că
experienţele repetate au un singur scop: să-l înveţe ceea ce nu vrea să înveţe.
==============================================
Un războinic al luminii face
totdeauna ceva ieşit din comun.
Poate dansa pe stradă în drum spre
locul său de muncă, îl poate privi în ochi pe un necunoscut şi vorbi de
dragoste la prima vedere, poate apăra o idee aparent ridicolă. Războinicii
luminii îşi permit asemenea zile.
Nu-i e teamă să plângă din pricina
unor necazuri vechi sau să se bucure de noi descoperiri. Când simte că a venit
ceasul, lasă totul şi pleacă în aventura atât de mult visată. Când pricepe că e
la limita rezistenţei, iese din luptă, fără a se învinovăţi că a făcut una,
două nebunii neaşteptate.
Un războinic nu-şi petrece zilele
încercând să joace rolul ales de alţii pentru el.
==============================================
Războinicii luminii îşi păstrează
totdeauna strălucirea privirii.
Sunt în lume, fac parte din viaţa
altor inşi şi au pornit la drum fără desagi şi fără sandale. Adesea sunt laşi.
Nu acţionează totdeauna corect.
Suferă pentru lucruri inutile, au comportări
meschine şi cred uneori că sunt incapabili să se dezvolte. Deseori se cred
nevrednici de orice binecuvântare sau minune.
Nu sunt totdeauna siguri de ceea ce
fac aici. De multe ori au parte de nopţi albe, crezând că vieţile lor nu au
sens.
Tocmai de aceea sunt războinici ai
luminii. Pentru că greşesc. Pentru că se întreabă. Pentru că neîncetat caută o
raţiune - cu siguranţă o vor găsi.
==============================================
Războinicului luminii nu-i e frică
să pară nebun.
Vorbeşte de unul singur cu glas
tare. Cineva l-a învăţat că asta e metoda cea mai bună de a intra în legătură
cu îngerii săi şi astfel cutează să stabilească contactul.
La început, observă cât e de greu.
Crede că n-are nimic de spus, că o să tot înşire baliverne fără noimă. Chiar şi
aşa, războinicul insistă. Toată ziua stă de vorbă cu inima sa. Spune lucruri
care se bat cap în cap, toarnă la baliverne.
Într-o bună zi, îşi observă o
schimbare în voce. Şi înţelege că e pe cale să creeze un canal pentru o
înţelepciune superioară.
Războinicul pare nebun, dar asta e
doar o deghizare.
==============================================
Un poet a spus: “Războinicul luminii
îşi alege duşmanii.”
El ştie de ce anume e în stare; nu
are nevoie să bată lumea expunându-şi calităţile şi virtuţile. Şi totuşi în
fiecare clipă se iveşte cineva care vrea să demonstreze că e mai bun ca el.
Pentru războinic nu există “mai bun”
sau “mai rău”: fiecare om posedă darurile necesare pentru drumul său
individual.
Unii inşi insistă însă. Provoacă,
insultă, fac totul ca să-l irite. În această clipă, inima îi spune: “Nu accepta
insultele, ele nu-ţi vor spori abilităţile. Te vei osteni zadarnic.”
Un războinic al luminii nu-şi pierde
timpul plecând urechea la provocări; el are un destin de împlinit.
==============================================
Războinicul luminii îşi aminteşte un
pasaj din John Bunyan:
“Deşi am trecut prin tot ce am
trecut, nu regret greutăţile în care m-am vârât, din pricină că ele m-au adus
în locul unde am dorit să ajung. Acum, tot ce am e spada aceasta şi i-o
încredinţez oricui doreşte să-şi urmeze călătoria. Port asupra mea semnele şi
cicatricile luptelor - ele sunt mărturii a ceea ce am trăit şi recompense
pentru ceea ce am cucerit.
Sunt semnele şi cicatricile dragi
care-mi vor deschide porţile Paradisului. A fost o vreme când am trăit
ascultând poveşti despre viteji. A fost o vreme când am trăit doar pentru că
trebuia să trăiesc. Acum însă trăiesc pentru că sunt un războinic şi pentru că
vreau ca într-o bună zi să stau lângă Acela pentru care am luptat atât de
mult.”
==============================================
În clipa în care începe să umble, un
războinic al luminii recunoaşte Drumul.
Fiecare piatră, fiecare cotitură îi
spune bun-venit. El se identifică cu munţii şi râurile, vede ceva din sufletul
lui în plante, în animale şi în păsările câmpului.
Atunci, acceptând ajutorul lui
Dumnezeu şi Semnele Domnului, îşi lasă Legenda Personală să-l călăuzească spre
sarcinile pe care i le rezervă viaţa.
În unele nopţi nu are unde să
doarmă, în altele suferă de insomnie. “Asta este”, gândeşte războinicul. “Eu
însumi am ales să merg pe-aici.”
În fraza asta îi stă toată puterea:
el însuşi alege calea pe unde merge acum şi nu are de ce să se plângă.
==============================================
De-acum înainte - şi vreme de câteva
sute de ani - Universul are să-i ajute pe războinicii luminii şi să-i boicoteze
pe superstiţioşi.
Energia Pământului trebuie
reînnoită.
Ideile noi au nevoie de spaţiu.
Corpul şi sufletul au nevoie de noi
provocări.
Viitorul a devenit prezent şi toate
visele - cu excepţia acelora care includ prejudecăţi - vor avea şansa de a se
manifesta.
Ceea ce a fost important va rămâne;
ceea ce a fost inutil va dispărea. Războinicului nu-i revine misiunea de a
judeca visele aproapelui şi el nu-şi pierde vremea criticând hotărârile
celorlalţi.
Ca să aibă încredere în propriul său
drum, nu trebuie să demonstreze că drumul celuilalt este greşit.
==============================================
Un războinic al luminii studiază cu
multă grijă poziţia pe care ţine să o cucerească.
Oricât de dificil i-ar fi
obiectivul, există totdeauna un mod de a depăşi obstacolele. El verifică
drumurile alternative, îşi ascute spada, se străduieşte să-şi umple inima cu
perseverenţa necesară pentru a înfrunta provocarea.
Dar, pe măsură ce înaintează,
războinicul îşi dă seama că există dificultăţi pe care aproape nu le prevăzuse.
Dacă va aştepta momentul ideal,
niciodată nu se va urni din loc; e nevoie de un strop de nebunie ca să faci
pasul următor.
Războinicul foloseşte un strop de
nebunie. Pentru că - în război şi în dragoste - nu se poate prevedea totul.
==============================================
Un războinic al luminii îşi cunoaşte
defectele. Dar îşi cunoaşte calităţile.
Unii dintre tovarăşii săi se plâng
tot timpul: “Alţii au mai multe oportunităţi decât noi.”
Au pesemne dreptate; dar un
războinic al luminii nu se lasă paralizat de asta; se străduieşte să-şi
valorifice la maximum virtuţile.
Ştie că puterea gazelei stă în
fermitatea picioarelor ei. Puterea pescăruşului constă în precizia cu care
prinde peştele. A învăţat că un tigru nu se teme de hienă, pentru că e
conştient de forţa sa.
El încearcă să ştie pe ce poate
conta. Şi-şi verifică întotdeauna echipamentul, alcătuit din trei lucruri:
credinţă, speranţă şi dragoste.
Dacă acestea trei sunt prezente, nu
ezită să păşească mai departe.
==============================================
Războinicul luminii ştie că nimeni
nu e prost, iar viaţa îi învaţă pe toţi - chiar dacă asta cere timp.
El dă tot ce poate şi aşteaptă ca şi
ceilalţi să dea tot ce pot. În plus, încearcă să le arate tuturor, cu
generozitate, de ce anume este capabil fiecare.
Unii dintre tovarăşii lui spun:
“Există oameni ingraţi.”
Războinicul luminii nu se
descurajează din pricina asta. Şi continuă să-l stimuleze pe aproapele, căci e
un mod de a se stimula pe sine însuşi.
==============================================
Fiecare războinic al luminii a rămas
cu o teamă de a intra în luptă.
Fiecare războinic al luminii a
trădat şi minţit cândva în trecut.
Fiecare războinic al luminii a păşit
cândva pe un drum care nu era al lui.
Fiecare războinic al luminii a
suferit cândva din pricina unor lucruri lipsite de însemnătate.
Fiecare războinic al luminii a
crezut cândva că nu este războinic al luminii.
Fiecare războinic al luminii a eşuat
cândva în datoriile sale spirituale.
Fiecare războinic al luminii a zis
cândva da când ar fi vrut să zică nu.
Fiecare războinic al luminii a
lovit-o cândva pe o fiinţă iubită.
Tocmai de aceea este războinic al
luminii, pentru că a trecut prin toate acestea şi nu şi-a pierdut niciodată
speranţa de a fi mai bun decât era.
==============================================
Războinicul luminii ascultă
totdeauna cuvintele unor predicatori din trecut, precum cele ale lui
T.H.Huxley:
“Consecinţele acţiunilor noastre
sunt sperietoare pentru laşi şi raze de lumină pentru înţelepţi.
Tabla de şah este lumea. Piesele
sunt gesturile vieţii noastre cotidiene; regulile sunt aşa-numitele legi ale
naturii. Nu-l putem zări pe Jucătorul aflat de partea cealaltă a tablei, ştim
însă că El este drept, cinstit şi răbdător.”
De războinic depinde să accepte
provocarea. El ştie că Dumnezeu nu trece cu vederea nici o greşeală a acelora
pe care-i iubeşte şi nu îngăduie ca favoriţii săi să se prefacă a ignora regulile
jocului.
==============================================
Un războinic al luminii nu-şi amână
deciziile.
El reflectează destul înainte de-a
acţiona; îşi apreciază antrenamentul, responsabilitatea şi datoria sa ca
maestru. Încearcă să-şi păstreze seninătatea şi analizează fiecare pas ca şi
cum fiecare ar fi cel mai important.
Dar în clipa când ia o decizie,
războinicul trece la fapte: nu mai are dubii în privinţa alegerii şi nici nu-şi
modifică parcursul dacă împrejurările se arată a fi diferite decât cele pe care
şi le imaginase.
Dacă decizia i-a fost corectă, va
ieşi învingător în luptă - chiar dacă ea va dura mai mult decât prevăzuse. Dacă
decizia i-a fost greşită, va fi învins şi va trebui să reia totul de la început
- cu mai multă înţelepciune.
Un războinic al luminii, când
începe, merge însă până la capăt.
==============================================
Un războinic al luminii ştie că
învăţătorii săi cei mai buni sunt oamenii cu care împarte câmpul de luptă.
E periculos a cere un sfat. Încă şi
mai riscant este a da un sfat. Când are nevoie de ajutor, el încearcă să vadă
cum îşi rezolvă - sau nu-şi rezolvă - problemele prietenii săi.
Dacă e în căutare de inspiraţie,
citeşte pe buzele vecinului cuvintele pe care îngerul său de pază vrea să i le
spună.
Când este obosit sau singur, nu
visează la femei sau bărbaţi din depărtare; se adresează celui de alături şi-i
împărtăşeşte durerea sau nevoia de afecţiune - cu plăcere şi fără nici un
sentiment de vinovăţie.
Un războinic ştie că şi steaua cea
mai depărtată din Univers se manifestă în lucrurile din preajma lui.
==============================================
Un războinic al luminii îşi împarte
lumea cu persoanele pe care le iubeşte.
Încearcă să le încurajeze ca să facă
ce le este pe plac, dar nu îndrăznesc; în asemenea momente, Adversarul îşi face
apariţia cu două table de lemn în mână.
Pe una din table stă scris:
“Gândeşte-te mai mult la tine. Păstrează-ţi binecuvântările pentru tine însuţi,
altminteri vei sfârşi prin a pierde totul.”
Pe cealaltă tablă stă scris: “Cine
eşti tu ca să-i ajuţi pe ceilalţi? Oare nu-ţi poţi vedea propriile tale
defecte?”
Un războinic ştie că are defecte.
Ştie însă şi că nu poate creşte singur, îndepărtându-se de tovarăşii săi.
Atunci, el aruncă cele două table pe
jos, chiar dacă e încredinţat că în ele se află şi un grăunte de adevăr. Ele se
vor preface în pulbere şi războinicul va continua să-l încurajeze pe cel de
alături.
==============================================
Înţeleptul Lao Zi spune despre
călătoria războinicului luminii:
“Drumul presupune respectul pentru
tot ceea ce este mic şi subtil. Învaţă să cunoşti totdeauna momentul potrivit
pentru a lua hotărârile necesare.
Chiar dacă ai tras de multe ori cu
arcul, continuă să fii atent la felul cum pui săgeata şi întinzi coarda.
Când începătorul e conştient de
nevoile sale, sfârşeşte prin a fi mai inteligent decât înţeleptul neatent.
Acumularea iubirii înseamnă noroc,
acumularea urii înseamnă calamitate. Cine nu recunoaşte problemele, lasă până
la urmă uşa deschisă şi pătrund tragediile.
Lupta nu are nimic de-a face cu
încăierarea.”
==============================================
Războinicul luminii meditează.
Se aşază într-un loc liniştit din
cort şi se lasă-n voia luminii divine. Făcând aceasta, se străduieşte să nu se
gândească la nimic; se dezleagă de căutarea plăcerilor, de provocări şi de
revelaţii - şi-şi lasă darurile şi puterile să se manifeste.
Chiar dacă nu le percepe numaidecât,
aceste daruri şi puteri îi pun stăpânire pe viaţă şi-i vor influenţa existenţa
cotidiană.
În vreme ce meditează, războinicul
nu este el însuşi, ci o scânteie din Sufletul Lumii. Tocmai asemenea momente îi
îngăduie să-şi înţeleagă responsabilitatea şi să acţioneze în conformitate cu
ea.
Un războinic al luminii ştie că - în
tăcerea inimii sale - există o ordine care-l orientează.
==============================================
“Când îmi încordez arcul”, îi spune
Herrigel maestrului său Zen, “vine o clipă când simt că, dacă nu trag imediat,
îmi voi pierde răsuflarea.”
“Atâta timp cât vei încerca să provoci
clipa când trebuie să dai drumul săgeţii, nu vei ajunge să înveţi arta
arcaşilor”, spune maestrul. “Ceea ce tulbură uneori precizia tirului este
voinţa prea activă a arcaşului.”
Un războinic al luminii gândeşte
uneori: “Ceea ce nu voi face nu va fi făcut.”
Nu este bine: el trebuie să
acţioneze, dar trebuie în egală măsură să lase ca Universul să acţioneze şi el
la momentul potrivit.
==============================================
Un războinic, când suferă o
nedreptate, încearcă de obicei să rămână singur - ca să nu-şi arate celorlalţi
durerea.
E un comportament şi bun, şi rău.
Una este a-ţi lăsa inima să-şi
vindece încetul cu încetul propriile răni. Alta este a rămâne într-o meditaţie
profundă toată ziua, cu riscul de a părea slab.
Înlăuntrul fiecăruia dintre noi
există un înger şi un diavol, iar glasurile lor sunt foarte asemănătoare.
Confruntat cu o dificultate, diavolul alimentează această conversaţie solitară,
încercând să ne arate cât de vulnerabili suntem. Îngerul ne face să reflectăm
asupra atitudinilor noastre şi uneori are nevoie de gura altcuiva pentru a se
manifesta.
Un războinic ţine cumpăna între
singurătate şi dependenţă.
==============================================
Un războinic al luminii are nevoie
de dragoste.
Afecţiunea şi tandreţea fac parte
din natura lui - în egală măsură cu mâncatul şi băutul şi voluptatea Luptei
celei Bune. Când războinicul nu se simte fericit în faţa apusului de soare,
ceva nu merge.
Într-o atare clipă, îşi întrerupe
lupta şi caută o tovărăşie, ca să poată asista împreună la înserare.
Dacă îi este greu să şi-o găsească,
se întreabă: “Mi-a fost frică să mă apropii de cineva? Mi s-a oferit afecţiunea
şi n-am observat?”
Un războinic al luminii foloseşte
singurătatea, dar nu e folosit de ea.
==============================================
Războinicul luminii ştie că e
imposibil să trăiască într-o stare de totală relaxare.
A învăţat de la arcaş că, pentru
a-şi trimite săgeata la distanţă, trebuie să ţină arcul bine încordat. A
învăţat de la stele că doar explozia lor interioară le îngăduie să
strălucească. Războinicul observă că, în clipa când are de trecut un obstacol,
calul îşi încordează toţi muşchii.
El nu confundă însă niciodată
tensiunea cu nervozitatea.
=============================================
Războinicul luminii izbuteşte
totdeauna să echilibreze Rigoarea şi Mila.
Ca să-şi împlinească visul, are
nevoie de o voinţă fermă - şi de o imensă capacitate de supunere; deşi are un
obiectiv, nu totdeauna drumul pentru atingerea lui e cel pe care şi-l
imaginase.
De aceea, războinicul face uz de
disciplină şi compasiune. Dumnezeu nu-şi părăseşte niciodată fiii - dar
intenţiile Lui sunt insondabile şi El construieşte drumul cu primii noştri
paşi.
Folosindu-se de disciplină şi de
supunere, războinicul îşi hrăneşte entuziasmul. Rutina nu poate niciodată
guverna mişcări importante.
==============================================
Războinicul luminii se comportă ca
apa şi curge printre obstacolele pe care le întâlneşte.
În unele momente, a rezista înseamnă
a fi distrus; prin urmare, el se adaptează împrejurărilor. Acceptă, fără a se
plânge, ca pietrele de pe drum să-i poticnească înaintarea prin munţi.
Tocmai în asta constă forţa apei: ea
nu poate fi niciodată spartă cu un ciocan sau rănită cu un cuţit. Şi cea mai
puternică spadă de pe lume e incapabilă să lase o cicatrice pe suprafaţa ei.
Apa unui râu se adaptează drumului
posibil, fără a-şi da uitării obiectivul: marea. Fragilă la izvor, ea îşi
adaugă treptat forţa celorlalte râuri pe care le întâlneşte.
==============================================
Pentru războinicul luminii nu există
nimic abstract.
Totul este concret şi totul îi spune
ceva. El nu şade în confortul cortului său, observând ceea ce se petrece în
lume; acceptă fiecare provocare ca pe o oportunitate ivită pentru a se
transforma pe sine însuşi.
Unii dintre tovarăşii săi îşi duc
viaţa criticându-şi lipsa alegerii sau comentând deciziile celorlalţi.
Războinicul însă îşi transformă gândirea în acţiune.
Uneori îşi greşeşte obiectivul şi
plăteşte - preţul greşelii. Alteori se abate din drum şi pierde multă vreme ca
să revină la destinaţia iniţială.
Dar un războinic nu pierde din
vedere amănuntele.
==============================================
Un războinic al luminii are
calităţile unei stânci.
Când se află pe un teren plat -
totul în juru-i şi-a găsit armonia - el se menţine stabil. Oamenii îşi pot
construi casele pe ceea ce a fost creat, căci furtuna nu va fi distrugătoare.
Când însă e aşezat pe un teren în
pantă - şi lucrurile din jurul său nu vădesc echilibru sau respect -, el îşi
revelează forţa; se rostogoleşte în direcţia duşmanului care ameninţă pacea. În
aceste clipe, războinicul e devastator şi nimeni nu-l poate opri.
Un războinic al luminii se gândeşte
la război şi la pace în acelaşi timp şi ştie să acţioneze în acord cu
circumstanţele.
==============================================
Un războinic al luminii care e prea
încrezător în inteligenţa sa sfârşeşte prin a subestima puterea adversarului.
Este imperios necesar a nu uita:
sunt momente în care forţa e mai eficace decât strategia.
O luptă cu un taur durează
cincisprezece minute; taurul învaţă repede că e înşelat - şi următoarea sa
mişcare este să îl ia în coarne pe toreador. Când se întâmplă aşa ceva, nu mai
există strălucire, argumente, inteligenţă sau farmec care să poată evita
tragedia.
De aceea, războinicul luminii nu
subestimează niciodată forţa brută. Când ea este prea violentă, el se retrage
de pe câmpul de bătălie - până când inamicul îşi cheltuieşte energia.
==============================================
Războinicul luminii ştie să
recunoască un inamic mai puternic decât el.
Dacă s-ar hotărâ să-l înfrunte, va
fi numai decât distrus. Dacă i-ar accepta provocările, ar cădea în cursă.
Astfel încât se foloseşte de diplomaţie ca să depăşească situaţia dificilă în
care se află. Dacă inamicul acţionează ca un copilaş, procedează şi el aidoma.
Dacă el îl provoacă la luptă, se preface a nu înţelege.
Prietenii zic: “E laş.”
Dar războinicul nu dă atenţie
comentariului; ştie că toată furia şi curajul unei păsări sunt inutile în faţa
pisicii.
În asemenea situaţii, războinicul
luminii are răbdare; inamicul va pleca în scurt timp ca să-i provoace pe alţii.
==============================================
Un războinic al luminii nu priveşte
cu indiferenţă nedreptatea.
Ştie că totul e una şi că fiecare
acţiune individuală îi afectează pe toţi oamenii de pe planetă. De aceea, când
se confruntă cu suferinţa celuilalt, îşi foloseşte spada ca să repună lucrurile
în ordine.
Deşi luptă însă împotriva asupririi,
nu încearcă nicidecum să-l judece pe asupritor. Fiecare va răspunde pentru
faptele sale în faţa lui Dumnezeu şi - o dată ce şi-a îndeplinit misiunea -
războinicul nu face nici un fel de comentariu.
Un războinic al luminii se află pe
lume ca să-şi ajute fraţii, nu ca să-l condamne pe aproapele său.
==============================================
Un războinic al luminii nu se lasă
niciodată intimidat.
Fuga poate fi o excelentă artă a
apărării, dar nu poate fi folosită când frica este excesivă. În dubiu,
războinicul preferă să facă faţă înfrângerii şi apoi să-şi vindece rănile -
deoarece ştie că, dacă fuge, îi dă agresorului o putere mai mare decât merită.
În faţa unor momente dificile şi
dureroase, războinicul înfruntă situaţia dezavantajoasă cu eroism, resemnare şi
curaj.
==============================================
Un războinic al luminii nu se
grăbeşte niciodată.
Timpul lucrează în favoarea lui; el
învaţă să-şi stăpânească impacienţa şi evită gesturile necugetate.
Mergând încet, îşi observă fermitatea
paşilor. Ştie că ia parte la un moment decisiv din istoria omenirii şi că
trebuie să se schimbe mai întâi pe sine însuşi înainte de a transforma lumea.
De aceea îşi aduce aminte de cuvintele lui Lanza del Vasto: “O revoluţie are
nevoie de timp pentru a se instala.”
Un războinic nu culege niciodată
fructul câtă vreme e încă verde.
==============================================
Un războinic al luminii are nevoie
deopotrivă de răbdare şi de rapiditate.
Cele două erori majore într-o
strategie sunt: a acţiona înainte de vreme sau a lăsa să-ţi scape momentul
oportun; pentru a le evita, războinicul tratează fiecare situaţie ca şi cum ar
fi unică şi nu aplică formule, reţete sau opinii ale altora.
Califul Moauyat îl întreabă pe Omar
Ben Al-Aas care era secretul marii sale abilităţi politice:
“Niciodată nu m-am implicat în ceva
fără a fi studiat în prealabil o posibilitate de retragere; pe de altă parte,
niciodată nu am intrat cu gândul să ies numaidecât în fugă”, a fost răspunsul.
==============================================
Un războinic al luminii se simte
adesea descurajat.
El crede că nimic nu-i mai poate
stârni emoţia dorită. Multe seri şi nopţi este silit să rămână pe o poziţie
cucerită, fără ca nici un nou eveniment să-i poată aduce înapoi entuziasmul.
Prietenii săi comentează: “Poate că
lupta lui s-a terminat.”
Războinicul simte durere şi confuzie
auzind asemenea comentarii fiindcă ştie că nu a ajuns acolo unde voia. E însă
încăpăţânat şi nu renunţă la ceea ce hotărâse să facă.
Şi când se aşteaptă mai puţin, i se
deschide o nouă poartă.
==============================================
Un războinic al luminii îşi
păstrează mereu inima neîntinată de sentimentul urii.
Când porneşte la luptă, îşi
aminteşte de ceea ce a spus Cristos: “Iubiţi-i pe duşmanii voştri.” Şi se
supune.
Ştie însă că actul iertării nu te
obligă să accepţi orice; un războinic nu poate pleca fruntea - altminteri ar
pierde din vedere orizontul propriilor sale vise.
Acceptă că adversarii săi se află
acolo ca să-i pună la încercare bravura, stăruinţa, capacitatea de-a lua
hotărâri. Ei sunt cei care-l obligă să lupte pentru visele sale.
Însăşi experienţa luptei îl
întăreşte pe războinicul luminii.
==============================================
Războinicul îşi aminteşte de trecut.
Cunoaşte Căutarea Spirituală a
omului, ştie că datorită ei s-au scris unele dintre cele mai frumoase pagini
ale istoriei.
Ca şi unele dintre cele mai negre
capitole ale acesteia: masacre, sacrificii, obscurantism. A fost utilizată în
scopuri personale şi şi-a văzut ideile servind drept scut unor intenţii
teribile.
Războinicul a auzit comentarii de
felul acesta: “De unde să ştiu că drumul acesta e corect?” Şi a văzut multă
lume abandonând căutarea din cauză că n-au putut da un răspuns la această
întrebare.
Războinicul nu are dubii; el urmează
o formulă infailibilă.
“După fructe veţi cunoaşte pomul” a
zis Isus. Războinicul urmează această regulă şi nu greşeşte niciodată.
=============================================
Războinicul luminii cunoaşte
importanţa intuiţiei.
În toiul bătăliei nu are timp să
cugete la loviturile inamicului - atunci îşi foloseşte instinctul şi-l ascultă
pe îngerul său.
Pe timp de pace, descifrează semnele
pe care i le trimite Dumnezeu.
Oamenii zic: “Este nebun.”
Sau: “Trăieşte într-o lume de
fantezie.”
Sau chiar: “Cum de se poate încrede
în lucruri lipsite de logică?”
Dar războinicul ştie că intuiţia
este alfabetul lui Dumnezeu şi continuă să asculte vântul şi să stea de vorbă
cu stelele.
==============================================
Războinicul luminii se aşază
împreună cu tovarăşii săi în jurul unui foc.
Vorbesc despre cuceririle sale - şi
străinii care se alătură grupului sunt bine veniţi, pentru că toţi sunt mândri
de viaţa lui şi de Lupta lui cea Bună. Războinicul vorbeşte cu entuziasm despre
drum, povesteşte cum i-a rezistat unei anume provocări, ce soluţie a găsit
într-un moment dificil. Când povesteşte istorii, îşi înveşmântă cuvintele în
pasiune şi romantism.
Uneori îşi îngăduie să exagereze un
pic. Îşi aduce aminte că şi înaintaşii săi au exagerat din când în când.
Tocmai de-aceea face la fel. Dar
fără a confunda niciodată mândria cu vanitatea şi fără a crede în propriile
exagerări.
==============================================
“Da”, aude războinicul pe cineva
zicând. “Eu trebuie să înţeleg totul înainte de-a lua o hotărâre. Vreau să am
libertatea de a mă răzgândi.”
Războinicul priveşte cu neîncredere
o asemenea frază. Şi el poate avea aceeaşi libertate, dar asta nu-l împiedică
să accepte un compromis, chiar dacă nu înţelege exact de ce a făcut-o.
Un războinic al luminii ia hotărâri.
Sufletul lui este liber ca norii de pe cer, dar el este angajat în visul său.
Pe drumul liber ales, el trebuie să se trezească la ore care nu-i convin, să
vorbească cu oameni care nu-l sporesc deloc, să facă unele sacrificii.
Prietenii spun: “Nu eşti liber.”
Războinicul e liber. Ştie însă că în
cuptorul deschis nu se coace pâinea.
==============================================
În orice activitate se impune să
ştim ce avem de aşteptat, prin ce mijloace ne atingem obiectivul şi capacitatea
de care dispunem pentru sarcina propusă.
“Se poate spune că a renunţat la
fructe numai cineva care, astfel echipat, nu simte nici un fel de dorinţă
pentru rezultatele cuceririi şi rămâne absorbit de luptă.
Poţi renunţa la fruct, dar această
renunţare nu înseamnă renunţare la rezultat.”
Războinicul luminii ascultă cu
respect strategia lui Gandhi. Şi nu se lasă derutat de cei care, incapabili să
ajungă la vreun rezultat, trăiesc predicând renunţarea.
==============================================
Războinicul luminii dă atenţie
lucrurilor mărunte, din cauză că ele pot produce multe încurcături.
Un spin, oricât ar fi de mic, îl
face pe călător să-şi oprească pasul. O celulă mică şi invizibilă poate
distruge un organism sănătos. Amintirea unei clipe de frică din trecut poate
face ca laşitatea să apară în fiecare dimineaţă. O fracţiune de secundă
deschide garda pentru lovitura fatală a duşmanului.
Războinicul este atent la lucrurile
mărunte. Uneori este aspru cu sine însuşi, dar preferă să acţioneze astfel.
“Diavolul stă în amănunte”, zice un
vechi proverb al Tradiţiei.
==============================================
Războinicul luminii nu are
întotdeauna credinţă.
Sunt momente când nu crede în
absolut nimic. Şi-şi întreabă inima: “Merită oare atâta osteneală?”
Inima rămâne însă tăcută. Şi
războinicul trebuie să hotărască de unul singur.
Atunci caută un exemplu. Şi-şi
aminteşte că Isus a trecut prin ceva asemănător spre a-şi putea trăi condiţia
umană în toată plenitudinea ei.
“Îndepărtează de la mine paharul
acesta”, a zis Isus. Şi el şi-a pierdut avântul şi curajul, dar nu s-a oprit.
Războinicul luminii îşi vede de drum
fără credinţă. Merge mai departe, iar credinţa îi revine în cele din urmă.
==============================================
Războinicul ştie că nici un om nu
este o insulă.
Nu poate lupta singur; indiferent
care i-ar fi planul, depinde şi de alţii. Trebuie să-şi discute strategia, să
ceară ajutor şi - în clipele de odihnă - să aibă pe cineva căruia să-i spună
poveşti de luptă în jurul unui foc.
Dar el nu le permite oamenilor să-i
confunde camaraderia cu nesiguranţa.
Un războinic al luminii dansează cu
tovarăşii săi, dar nu trece în sarcina nimănui răspunderea pentru propriii săi
paşi.
==============================================
În pauzele luptei, războinicul se
odihneşte.
Adesea îşi petrece zilele fără să
facă nimic, pentru că i-o cere inima; intuiţia îi rămâne însă vigilentă. Nu
comite păcatul de moarte al Trândăviei, deoarece ştie unde-l poate duce: la
senzaţia căldicică a după-amiezelor duminicale, când timpul trece, pur şi
simplu.
Războinicul numeşte asta “pace de
cimitir”. Îşi aminteşte un pasaj din Apocalipsă: “Ştiu faptele tale, că nu eşti
nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti
căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura mea.”
Un războinic se odihneşte şi râde.
Dar e mereu atent.
==============================================
Războinicul luminii ştie: toată
lumea se teme de toată lumea.
Această teamă se manifestă în genere
sub două forme: prin agresivitate sau prin supuşenie. Sunt aspecte ale
aceleiaşi probleme.
De aceea, când se află în faţa cuiva
care-i inspiră teamă, războinicul îşi aminteşte: celălalt are aceleaşi
nesiguranţe ca şi el. A trecut peste obstacole similare, a trăit aceleaşi
probleme.
El ştie însă mai bine să ţină piept
situaţiei. De ce? Pentru că foloseşte teama ca pe un motor, iar nu ca pe o
frână.
Astfel, războinicul învaţă pe seama
adversarului şi acţionează în acelaşi chip.
==============================================
Pentru războinic nu există dragoste
imposibilă.
El nu se lasă intimidat de tăcere,
de indiferenţă sau de respingere. Ştie că - în spatele măştii de gheaţă pe care
o folosesc oamenii - există o inimă de foc.
De aceea războinicul riscă mai mult
decât ceilalţi. Caută neîncetat dragostea cuiva - chiar dacă asta ar însemna să
audă de multe ori cuvântul nu, să se întoarcă acasă învins, să se simtă respins
în trup şi suflet.
Un războinic nu se lasă pradă fricii
când caută ceea ce îi e necesar. Fără dragoste, el nu e nimica.
==============================================
Războinicul luminii cunoaşte
liniştea care precedă lupta importantă.
Şi această luptă pare a spune:
“Lucrurile au stagnat. E mai bine să lăsăm la o parte lupta şi să ne distrăm
puţin.” Luptătorii fără experienţă îşi leapădă armele într-un asemenea moment
şi se plâng de plictis.
Războinicul este atent la linişte;
undeva, ceva se petrece. El ştie că cutremurele devastatoare se produc fără
preaviz. A mai umblat prin păduri în timpul nopţii; când animalele nu fac nici
un zgomot, primejdia este aproape.
Câtă vreme ceilalţi stau de vorbă,
războinicul îşi perfecţionează mânuirea spadei şi nu slăbeşte din ochi
orizontul.
==============================================
Războinicul luminii crede.
Deoarece crede în minuni, minunile
încep să se întâmple. Deoarece este sigur că gândirea sa îi poate schimba
viaţa, viaţa începe să i se schimbe. Deoarece e sigur că are să găsească
dragostea, dragostea aceasta îşi face apariţia.
Din când în când, este decepţionat.
Uneori se mâhneşte.
Şi atunci aude comentariile: “Ce
naiv e!”
Dar războinicul ştie că merită
preţul. Pentru fiecare înfrângere, are două victorii în favoarea sa.
Toţi cei care cred ştiu asta.
==============================================
Războinicul a învăţat că e mai bine
să urmeze lumina.
El a trădat, a minţit, s-a abătut
din drum, a făcut curte întunecimii. Şi totul a fost mai departe în regulă - ca
şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Între timp, se cască brusc o
prăpastie; mai poţi face o mie de paşi în siguranţă - dar încă un pas înseamnă
sfârşitul a toate. Atunci războinicul se opreşte înainte de a se distruge pe
sine.
Când ia această hotărâre, ascultă
patru comentarii: “Ai procedat întotdeauna greşit. Eşti prea bătrân ca să te
mai schimbi. Nu eşti bun. Nu meriţi.”
El îşi înalţă privirea la cer. Şi un
glas îi spune: “Dragul meu, toată lumea a făcut greşeli. Tu eşti iertat, dar
nu-ţi pot impune iertarea. Hotărăşte-te.”
Adevăratul războinic acceptă
iertarea.
==============================================
Războinicul luminii se străduieşte
mereu să se îmbunătăţească.
Fiecare lovitură de spadă dată de el
poartă într-însa veacuri de înţelepciune şi meditaţie. Fiecare lovitură trebuie
să aibă forţa şi abilitatea tuturor războinicilor din trecut, care şi azi
continuă să binecuvânteze lupta. Fiecare mişcare din luptă onorează mişcările
pe care generaţiile anterioare au încercat să le transmită prin Tradiţie.
Războinicul îşi dezvoltă frumuseţea
loviturilor.
==============================================
Un războinic al luminii e vrednic de
încredere.
Comite unele greşeli, uneori se
crede mai important decât este în realitate. Nu minte însă.
Când se adună în jurul focului, stă
de vorbă cu tovarăşii şi tovarăşele sale. Ştie că vorbele lui rămân păstrate în
memoria Universului, ca un certificat al gândirii sale.
Şi războinicul reflectează: “De ce
vorbesc atâta, dacă de multe ori nu sunt în stare să fac tot ce spun?”
Inima îi răspunde: “Când îţi aperi
în public ideile, trebuie să te străduieşti a trăi în acord cu ele.”
Şi tocmai deoarece crede că este
ceea ce spune, războinicul sfârşeşte prin a se transforma în ceea ce a spus.
==============================================
Războinicul ştie că lupta, din când
în când, se întrerupe.
Nu e de nici un folos să o
prelungească forţat; trebuie să aibă răbdare ca forţele să se ciocnească din
nou. În tăcerea câmpului de bătălie, îşi ascultă bătăile inimii.
Observă că e încordată. Că îi este
frică.
Războinicul îşi face bilanţul
vieţii; vede că spada îi e ascuţită, inima mulţumită şi credinţa încă îi
învăpăiază sufletul. Ştie că menţinerea în formă este la fel de importantă ca
acţiunea.
Totdeauna ceva nu este în regulă. Şi
războinicul profită de clipele când timpul stă în loc pentru a se echipa mai
bine.
==============================================
Un războinic ştie că mâna care-i
ţine spada şi-o dispută un înger şi un diavol.
Diavolul spune: “Ai să-ţi pierzi
puterile. N-ai să cunoşti clipa precisă. Îţi e frică.” Îngerul spune: “Ai să-ţi
pierzi puterile. N-ai să cunoşti clipa precisă. Îţi e frică.”
Războinicul rămâne surprins. Amândoi
au spus acelaşi lucru.
Apoi diavolul continuă: “Lasă-mă să
te ajut.” Şi îngerul zice: “Am să te ajut.”
La ceasul acesta, războinicul percepe
deosebirea. Cuvintele sunt aceleaşi, dar aliaţii sunt diferiţi.
Atunci alege mâna îngerului său.
==============================================
Ori de câte ori îşi trage spada,
războinicul o şi foloseşte.
Poate fi de folos ca să deschidă un
drum, ca să ajute pe cineva sau ca să îndepărteze o primejdie - dar o spadă
este capricioasă şi nu-I place să-şi vadă lama expusă fără motiv.
De aceea, războinicul nu ameninţă
niciodată. El poate să atace, să se apere sau să fugă; oricare dintre
comportamentele acestea face parte din luptă. Ceea ce nu poate face parte din
luptă este să iroseşti puterea unei lovituri despre ea.
Un războinic al luminii este mereu
atent la mişcările spadei sale. Nu poate însă uita că şi spada este atentă la
mişcările lui.
Ea n-a fost făcută spre a fi
folosită cu gura.
==============================================
Uneori răul îl urmăreşte pe
războinicul luminii; atunci, cu calm, el îl pofteşte în cortul său.
Îl întreabă pe rău: “Vrei să mă
răneşti sau vrei să mă foloseşti ca să-I răneşti pe alţii?”
Răul se preface că nu aude. Spune că
ştie întunericul din sufletul războinicului. Atinge răni nevindecate şi
îndeamnă la răzbunare. Îşi aminteşte că ştie unele capcane şi veninuri subtile
care l-ar ajuta să-şi distrugă duşmanii.
Războinicul luminii ascultă. Dacă
răul şovăie, el îl îndeamnă să reia conversaţia şi-i cere amănunte despre toate
proiectele sale.
După ce ascultă totul, se ridică şi
pleacă. Răul a vorbit atât de mult, este atât de obosit şi atât de epuizat,
încât nu va izbuti să se mai ţină după el.
==============================================
Războinicul luminii - fără voie -
face un pas greşit şi se prăbuşeşte în abis.
Nălucile îl sperie, singurătatea îl
chinuie. Întrucât se angajase în Lupta ce Bună, nu credea că I se putea
întâmpla una ca asta; dar i s-a întâmplat. Învăluit în întuneric, intră în
contact cu maestrul său.
“Maestre, am căzut în abis”, spune
el. “Apele sunt adânci şi negre.”
“Adu-ţi aminte de un lucru”,
răspunde maestrul. “Te îneci nu pentru că ai căzut în apă, ci pentru că rămâi
sub apă.”
Şi războinicul îşi foloseşte
întreaga forţă ca să iasă din situaţia în care se află.
==============================================
Războinicul luminii se comportă ca
un copil.
Oamenii sunt şocaţi; au uitat că un
copil trebuie să se distreze, să se joace, să fie un pic ireverenţios, să pună
întrebări incomode şi imature, să spună prostii în care nici el nu crede.
Şi întreabă îngroziţi: “Ăsta e un
drum spiritual? Nu s-a maturizat deloc !”
Războinicul e mândru de un asemenea
comentariu. Şi se menţine în contact cu Dumnezeu prin intermediul inocenţei şi
veseliei sale, fără a-şi pierde din vedere misiunea.
==============================================
Rădăcina latină a cuvântului
“responsabilitate” îşi dezvăluie semnificaţia: capacitate de a răspunde, de a
reacţiona.
Un războinic responsabil înseamnă că
a fost capabil să observe şi să se antreneze. A fost inclusiv capabil de a fi
“iresponsabil”, uneori s-a lăsat dus de situaţie şi nu a răspuns, nu a
reacţionat.
Dar îşi învaţă lecţiile; a adoptat o
atitudine, a ascultat un sfat, a avut umilinţa de a accepta să fie ajutat.
Războinic responsabil nu este cel
care-şi ia pe umeri greutatea lumii; este cel care a învăţat să lupte cu
provocările clipei.
==============================================
Un războinic al luminii nu-şi poate
alege niciodată câmpul de bătălie.
Uneori e luat prin surprindere în
toiul unor lupte pe care nu şi le dorea; dar n-are rost să fugă, fiindcă aceste
lupte îl vor urma.
Atunci, într-un moment în care
conflictul devine aproape inevitabil, războinicul stă de vorbă cu adversarul
său. Fără să arate frică sau laşitate, încearcă să afle de ce vrea celălalt să
lupte; ce anume l-a făcut să-şi părăsească satul şi să-l caute ca să se dueleze
cu el. Fără a-şi trage spada din teacă, războinicul îl convinge că acea luptă
nu este a lui.
Un războinic al luminii ascultă ce
are de spus adversarul. Luptă doar dacă e neapărat necesar.
==============================================
Războinicul luminii rămâne
înfricoşat în faţa unor decizii importante.
“E prea greu pentru tine”, îi spune
un prieten. “Înainte, fii curajos”, îi spune altul. Şi îndoielile sporesc.
După câteva zile de nelinişte, se
retrage în colţul cortului său, unde obişnuieşte să şadă pentru a medita şi a
se ruga. Se vede pe sine însuşi în viitor. Îi vede pe oamenii care ar avea de
câştigat sau de pierdut de pe urma atitudinii sale. Nu vrea să provoace
suferinţe inutile, dar nici să-şi abandoneze drumul.
Războinicul aşteaptă apoi ca să i se
manifeste decizia.
Dacă va trebui să spună da, o va
spune plin de curaj. Dacă va trebui să spună nu, o va spune fără laşitate.
==============================================
Un războinic al luminii îşi asumă
integral Legenda Personală. Tovarăşii lui comentează: “Credinţa lui e
admirabilă.”
Războinicul se simte mândru câteva
clipe, dar apoi i se face ruşine de cele auzite, pentru că nu are credinţa care
i se atribuie.
În acest moment îngerul îi şopteşte:
“Tu eşti doar o unealtă a luminii. Nu ai de ce să te lauzi, nici să te
învinovăţeşti; ai doar motive de bucurie.”
Şi războinicul luminii, conştient că
este o unealtă, se simte mai liniştit şi mai sigur.
==============================================
“Hitler a pierdut poate războiul pe
câmpul de luptă, dar până la urmă a câştigat ceva”, spune Marek Halter. “Pentru
că omul din secolul al XX-lea a creat lagărul de concentrare, şi a reînviat
tortura, şi i-a învăţat pe semenii săi că e posibil să închizi ochii la
nenorocirile celorlalţi.”
Pesemne are dreptate: există copii
abandonaţi, civili masacraţi, nevinovaţi în închisori, beţivi în şanţuri,
nebuni la putere.
Dar poate că nu are câtuşi de puţin
dreptate: există războinicii luminii.
Şi războinicii luminii nu acceptă
niciodată ceea ce este inacceptabil.
==============================================
Războinicii luminii nu uită
niciodată vechiul dicton: iedul de soi nu behăie.
Nedreptăţile se întâmplă. Toţi se
găsesc în situaţii nemeritate - în general când nu se pot apăra. Deseori la uşa
războinicului bate înfrângerea.
La asemenea ceasuri, el rămâne tăcut.
Nu-şi risipeşte energia în vorbe, pentru că ele nu pot face nimic; este mai
bine să-ţi foloseşti forţele ca să rezişti, să ai răbdare şi să fii conştient
că Cineva vede. Cineva care a văzut suferinţa nedreaptă şi nu o acceptă.
Acest Cineva îi dă lucrul de care
are cea mai mare nevoie: timpul. Mai devreme sau mai târziu, totul va lucra din
nou în favoarea lui.
Un războinic al luminii este
înţelept; nu-şi comentează înfrângerile.
==============================================
O spadă poate dura puţin. Războinicul
luminii trebuie să dureze însă mult.
De aceea nu se lasă amăgit de
propria-i capacitate şi evită de a fi luat prin surprindere. El dă fiecărui
lucru valoarea pe care acesta merită s-o aibă.
Deseori, când e confruntat cu
probleme grave, diavolul îi suflă în ureche: “Nu te preocupa de-aşa ceva,
pentru că nu e ceva serios.”
Alteori, în faţa unor lucruri
banale, diavolul îi spune: “Trebuie s[-‘i consacri energia ca să rezolvi
situaţia asta.”
Războinicul nu ascultă ceea ce-i
spune diavolul: stăpânul spadei sale este el însuşi.
==============================================
Un războinic al luminii este
totdeauna vigilent.
Nu cere nimănui permisiunea de a-şi
trage spada; o ia pur şi simplu în mâini. Nu-şi pierde vremea nici ca să-şi
explice gesturile. Fidel faţă de deciziile lui Dumnezeu, el răspunde pentru
ceea ce face.
Se uită într-o parte şi-n alta şi-şi
identifică prietenii. Priveşte în urmă şi-şi identifică adversarii. Este
implacabil cu trădarea, dar nu se răzbună; îşi îndepărtează din viaţă doar duşmanii,
fără a lupta cu ei mai mult decât e nevoie.
Un războinic nu încearcă să pară; el
este.
==============================================
Un războinic nu se-adună cu cine
vrea să-i facă rău. Nu e văzut nici în tovărăşia celor care doresc să-l
“consoleze”.
Îi evită pe cei care-i stau alături
numai în caz de înfrângere: aceşti falşi prieteni vor să arate că slăbiciunea
rentează. Aduc mereu veşti rele. Mereu încearcă să distrugă încrederea
războinicului - sub pretextul “solidarităţii”.
Când îl văd rănit, izbucnesc în
lacrimi, dar, în adâncul inimii, sunt mulţumiţi că războinicul a pierdut o
bătălie. Nu pricep că asta face parte din luptă.
Adevăraţii tovarăşi ai unui
războinic sunt alături de el în fiecare clipă, la ceasurile dificile şi la
ceasurile uşoare.
==============================================
La începutul luptei sale,
războinicul a afirmat: “Am vise.”
După câţiva ani, îşi dă seama că e
posibil să ajungă unde voia; ştie că va fi recompensat.
Atunci se întristează. Cunoaşte
nefericirea celorlalţi, singurătatea, frustrările care însoţesc cea mai mare
parte a omenirii, şi vede că ceea ce e pe punctul de a primi nu merită
osteneala.
Îngerul îi şopteşte: “Renunţă la
tot.” Războinicul îngenunchează şi-i oferă Domnului cuceririle sale.
Renunţarea îl obligă pe războinic să
nu mai pună întrebări prosteşti şi îl ajută să-şi învingă sentimentul de
vinovăţie.
==============================================
Războinicul luminii îşi ţine spada
în mâini.
El însuşi hotărăşte ce anume va face
şi ce anume nu va face în nici un caz.
Sunt clipe în care viaţa îl duce
spre o criză: e silit să se despartă de lucrurile pe care le-a iubit
întotdeauna; atunci războinicul reflectează. Caută să vadă dacă îndeplineşte
voinţa lui Dumnezeu sau dacă acţionează din egoism. În caz că despărţirea face
parte din drum, o acceptă fără a se plânge.
Dacă însă acea despărţire a fost
provocată de perversitatea altcuiva, e implacabil în ripostă.
Războinicul stăpâneşte deopotrivă
lovitura şi iertarea. Ştie să le folosească pe amândouă cu aceeaşi pricepere.
==============================================
Războinicul luminii nu cade în cursa
cuvântului “libertate”.
Când e asuprit poporul lui,
libertatea e un concept clar. În acele ceasuri, folosindu-se de spadă şi scut,
luptă până ce-şi pierde suflarea sau viaţa. În faţa asupririi, libertatea e
simplu de înţeles: este opusul sclaviei.
Uneori însă războinicul îi aude pe
cei mai vârstnici: “Când voi înceta să muncesc, voi fi liber.” Apoi, după un an,
cei mai vârstnici se plâng: “Viaţa e doar plictiseală şi rutină.” În cazul
acesta, libertatea e greu de înţeles; ea înseamnă lipsă de sens.
Un războinic al luminii este mereu
angajat. E sclavul visului său şi liber în păşire.
==============================================
Un războinic al luminii nu repetă
într-una aceeaşi luptă - îndeosebi când nu au loc nici înaintări, nici
retrageri.
Dacă lupta nu avansează, el înţelege
că trebuie să şadă cu duşmanul şi să discute despre un armistiţiu; amândoi au
practicat arta spadei, iar acum trebuie să se înţeleagă.
Este o atitudine demnă, nu una laşă.
E un echilibru de forţe şi o schimbare de strategie.
O dată schiţate planurile de pace,
războinicii se întorc la casele lor. Nu au nevoie să dovedească nimic nimănui; au
dus Lupta cea Bună şi şi-au păstrat credinţa. Fiecare a cedat puţin, învăţând
arta negocierii.
==============================================
Prietenii războinicului luminii îl
întreabă de unde-i vine energia. El spune: “De la duşmanul ascuns.”
Prietenii întreabă cine e acesta.
Războinicul răspunde: “Cineva pe
care nu-l putem răni.”
Poate fi un băieţel care l-a bătut
într-o încăierare din copilărie, prietena care l-a părăsit când avea unsprezece
ani, profesorul care l-a făcut cândva măgar. Când este obosit, războinicul îşi
aduce aminte că acest duşman încă nu i-a văzut curajul.
Nu se gândeşte la răzbunare, pentru
că duşmanul ascuns nu mai face parte din sitoria lui. Se gândeşte doar să-şi
amelioreze abilitatea, pentru ca faptele lui să străbată lumea şi să ajungă la
urechile celui care l-a lovit în trecut.
Durerea de ieri reprezintă forţa
războinicului luminii.
==============================================
Un războinic al luminii are
totdeauna o a doua şansă în viaţă.
Ca toţi ceilalţi bărbaţi şi femei,
el nu s-a născut cu ştiinţa de a-şi mânui spada; a greşit de multe ori înainte
de a-şi descoperi Legenda Personală.
Nici un războinic nu se poate aşeza
în preajma focului, spunându-le celorlalţi: “Am acţionat mereu bine.” Cine
afirmă aşa ceva minte şi n-a învăţat încă să se cunoască. Adevăratul războinic
al luminii a comis şi nedreptăţi în trecut.
De-a lungul călătoriei, observă însă
că persoanele cu care s-a purtat incorect îi ies din nou în cale.
E şansa lui de a îndrepta răul pe
care l-a pricinuit. Şi-o foloseşte totdeauna, fără şovăire.
==============================================
Un războinic e inocent ca
porumbiţele şi prudent ca şerpii.
Când se adună cu alţii ca să stea de
vorbă, nu judecă purtarea celorlalţi; ştie că întunecimea foloseşte o plasă invizibilă
ca să-şi răspândească răul. Această plasă prinde orice informaţie ce pluteşte
prin aer şi o transformă în intriga şi în invidia care parazitează sufletul
omenesc.
Astfel, tot ce se spune despre
cineva ajunge până la urmă la urechile duşmanilor acestei persoane, cu un spor
tenebros de venin şi răutate.
De aceea, când războinicul vorbeşte
despre comportările fratelui său, îşi imaginează că el este de faţă, auzindu-l
ce spune.
==============================================
Breviarul Cavaleriei Medievale spune
astfel:
“Energia spirituală a Drumului
foloseşte dreptatea şi răbdarea ca să-ţi pregătească spiritul.
Acesta este Drumul Cavalerului: un
drum uşor este în acelaşi timp greu, din cauză că te obligă să renunţi la
lucrurile inutile şi la prieteniile întâmplătoare. De aceea, la început, mulţi
ezită să-l urmeze.
Iată prima învăţătură a Cavaleriei:
ai să ştergi tot ce scriseseşi până atunci în cartea vieţii tale: agitaţia,
nesiguranţa, minciuna. Şi ai să scrii, în locul tuturor acestora, cuvântul
curaj. Începându-ţi călătoria cu acest cuvânt şi continuând cu credinţa în
Dumnezeu, vei ajunge unde urmăreşti.”
==============================================
Când se apropie momentul luptei,
războinicul luminii este pregătit pentru toate eventualităţile.
Analizează fiecare strategie şi
întreabă: “Ce aş face dacă ar fi să lupt cu mine însumi?” În felul acesta îşi
descoperă punctele slabe.
În clipa aceasta, adversarul se
apropie, avansându-i un sac plin de promisiuni, tratate, negocieri. Are
propuneri ispititoare şi alternative lesnicioase.
Războinicul analizează fiecare
propunere în parte; caută şi un acord, dar fără a-şi pierde demnitatea. Dacă va
evita lupta, nu o va face pentru că a fost sedus, ci pentru că a văzut că era
cea mai bună strategie.
Un războinic al luminii nu acceptă
daruri de la duşmanul său.
==============================================
Repet acum:
Războinicii luminii se recunosc după
privire. Sunt în lume, fac parte din lume şi în lume au fost trimişi fără
desagi şi fără sandale. De multe ori sunt laşi. Nu totdeauna acţionează corect.
Războinicii luminii suferă din
pricina unor fleacuri, sunt preocupaţi de lucruri meschine, se consideră
incapabili să crească. Războinicii luminii se cred din când în când nevrednici
de orice binecuvântare sau minune.
Războinicii luminii se întreabă
adesea ce fac ei aici. De multe ori cred că vieţile lor n-au nici un sens.
Tocmai de aceea sunt războinici ai
luminii. Pentru că greşesc. Pentru că nu încetează să caute un sens. Şi până la
urmă îl vor găsi.
==============================================
Războinicul luminii se trezeşte acum
din somn.
Se gândeşte: “Nu ştiu ce să fac cu
lumina aceasta, care mă face să cresc.” Lumina însă nu dispare.
Războinicul gândeşte: “Vor fi
necesare schimbări pe care n-am voinţa să le fac.”
Lumina continuă - pentru că voinţa
este un cuvânt plin de capcane.
Atunci ochii şi inima războinicului
încep să se deprindă cu lumina. Ea nu-l mai sperie şi el ajunge să-şi accepte
Legenda, chiar dacă asta înseamnă să-şi asume riscuri.
Războinicul a dormit vreme
îndelungată. E firesc să se trezească în scurt timp.
==============================================
Luptătorul experimentat acceptă
insultele; îşi cunoaşte forţa pumnului, abilitatea loviturilor. Pe oponentul
nepregătit din faţa lui îl priveşte în străfundul ochilor şi iese învingător
fără a trebui să pornească lupta în plan fizic.
Pe măsură ce războinicul învaţă de
la maestrul său spiritual, lumina credinţei străluceşte şi în ochii săi nu e
nevoit să dovedească nimic nimănui. Nu contează argumentele agresive ale
adversarului, care zice că Dumnezeu e o superstiţie, că minunile sunt
scamatorii, că credinţa în îngeri înseamnă fugă de realitate.
La fel ca luptătorul, războinicul
luminii îşi cunoaşte forţa uriaşă; nu luptă niciodată cu cine nu merită onoarea
luptei.
==============================================
Războinicul luminii trebuie să ţină
minte întotdeauna cele cinci reguli ale luptei, aşternute în scris de către
Zhuang Zi acum trei mii de ani:
Credinţa: înainte de a intra într-o
luptă, trebuie să crezi în cauza luptei.
Tovarăşul: alege-ţi aliaţii şi
învaţă să lupţi împreună cu alţii, pentru că nimeni nu câştigă un război de
unul singur.
Timpul: o luptă dusă iarna e
diferită de o luptă dusă vara; un bun războinic este atent la momentul just al
intrării în luptă.
Spaţiul: într-un defileu nu lupţi la
fel ca în câmp deschis. Ia seama la ceea ce este în jurul tău şi la cel mai bun
mod de a te mişca.
Strategia: cel mai bun războinic e
cel care-şi face planul de luptă.
==============================================
Războinicul rareori cunoaşte
rezultatul unei lupte la sfârşitul ei.
Desfăşurarea luptei a generat o mare
energie în jurul său şi există un moment când sunt posibile atât victoria, cât
şi înfrângerea. Timpul va spune cine a învins şi cine a pierdut; războinicul
ştie însă că, din acel moment, nu mai poate face nimic: destinul luptei stă în
mâinile Domnului.
În aceste clipe, războinicul luminii
nu e preocupat de rezultate. Îşi cercetează inima şi întreabă: “Am dus Lupta
cea Bună?” Dacă răspunsul e pozitiv, se odihneşte. Dacă răspunsul e negativ,
îşi ia spada şi reîncepe să se pregătească.
==============================================
Războinicul luminii are în sine
scânteia lui Dumnezeu.
Destinul său este să se afle alături
de ceilalţi războinici, dar uneori va trebui să practice, de unul singur, arta
spadei: de aceea, când nu e împreună cu tovarăşii săi, se comportă ca o stea.
Luminează acea parte din Univers
care i-a fost menită şi încearcă să le arate galaxii şi lumi tuturor celor care
privesc la cer.
Stăruinţa războinicului va fi
răsplătită curând. În scurt timp, alţi războinici se apropie şi tovarăşii se
reunesc în constelaţii, cu simbolurile şi misterele lor.
==============================================
Uneori, războinicul luminii are
impresia că trăieşte două vieţi în acelaşi timp.
Într-una din ele, este obligat să
facă tot ce nu vrea, să lupte pentru idei în care nu crede. Există însă altă
viaţă, pe care o descoperă în visele, lecturile, întâlnirile sale cu oameni ce
gândesc asemenea lui.
Războinicul îngăduie celor două
vieţi ale sale să se apropie. “Există o punte care leagă ceea ce fac cu ceea ce
mi-ar plăcea să fac”, gândeşte el. Încetul cu încetul, visele sale îi preiau
rutina şi el îşi dă seama că ea e gata pentru ceea ce a vrut dintotdeauna.
Apoi îi e de ajuns un pic de
îndrăzneală - şi cele două vieţi se transformă într-una singură.
Scrie încă o dată ceea ce ţi-am mai
spus:
Războinicul luminii are nevoie de
timp pentru sine însuşi. Şi foloseşte acest timp pentru odihnă, pentru
contemplaţie, pentru a stabili contactul cu Sufletul Lumii. Chiar şi în toiul
unei lupte, el izbuteşte să mediteze.
În unele împrejurări, războinicul
şade, se relaxează şi lasă ca tot ceea ce se petrece în juru-i să se petreacă
mai departe. Priveşte lumea ca şi cum ar fi doar spectator, nu încearcă nici să
crească, nici să scadă - se mulţumeşte să se încredinţeze mişcării vieţii fără
a opune rezistenţă.
Încetul cu încetul, tot ce părea
complicat începe să devină simplu. Şi războinicul se bucură.
==============================================
Războinicul luminii este precaut cu
persoanele care pretind a cunoaşte drumul.
Ele sunt întotdeauna atât de
încrezătoare în propria lor capacitate de decizie, încât nu percep ironia cu
care destinul scrie viaţa fiecăruia: şi totdeauna se plâng atunci când
inevitabilul bate la uşă.
Războinicul luminii are vise. Visele
lui îl împing înainte. El însă nu comite niciodată greşeala de a crede că
drumul este uşor şi poarta largă. Ştie că Universul funcţionează aşa cum
funcţionează alchimia: solve et coagula, ziceau maeştrii. “Concentrează-ţi şi
dispersează-ţi energiile în conformitate cu situaţia.”
Sunt momente când trebuie să
acţionezi şi momente când trebuie să aştepţi. Războinicul ştie să le
deosebească.
==============================================
Războinicul luminii, atunci când
învaţă să-şi manevreze spada, descoperă că echipamentul său trebuie să fie
complet - adică să includă şi o armură.
O porneşte în căutarea armurii sale
şi ascultă propunerile diverşilor vânzători.
“Foloseşte o platoşă de
singurătate”, zice unul.
“Foloseşte un scut de cinism”,
răspunde altul.
“Cea mai bună armură e a nu te
implica în nimic”, afirmă un al treilea.
Războinicul însă nu le dă ascultare.
Cu seninătate, se duce la locul său sacru şi se înveşmântă în mantia
indestructibilă a credinţei.
Credinţa parează toate loviturile.
Credinţa preface veninul în apă cristalină.
“Îmi duc viaţa crezând în orice mi
se spune şi sunt totdeauna decepţionat”, obişnuiesc să-i spună tovarăşii.
E important să ai încredere în
oameni; un războinic al luminii nu se teme de decepţii - pentru că-şi cunoaşte
puterea spadei şi forţa iubirii.
Izbuteşte totuşi să-şi impună
propriile limite: una e să accepţi semnele de la Dumnezeu şi să înţelegi că
îngerii se folosesc de gura aproapelui nostru ca să ne dea sfaturi. Alta e să
fii incapabil a lua hotărâri şi a cputa permanent un mod de a face ca să ne
spună ceilalţi ce trebuie să facem noi.
Un războinic se încrede în ceilalţi
oameni deoarece - în primul rând - are încredere în sine.
==============================================
Un războinic al luminii priveşte
viaţa cu bţândeţe şi fermitate.
Se află în faţa unui mister, a cărui
dezlegare o va găsi într-o bună zi. Din când în când, îşi zice: “Dar viaţa asta
pare o nebunie.”
Are dreptate. Se supune miracolului
vieţii cotidiene, vede că nu totdeauna e capabil să prevadă consecinţele
acţiunilor sale. Uneori acţionează fără a şti că acţionează, salvează fără a
şti că salvează, suferă fără a şti de ce anume e trist.
Da, această viaţă e o nebunie. Dar
marea înţelepciune a războinicului constă în a-şi alege bine nebunia.
==============================================
Războinicul luminii contemplă cele
două coloane ce se înalţă de o parte şi de alta a porţii pe care încearcă să o
deschidă.
Una se numeşte Frica, cealaltă se
numeşte Dorinţa. Războinicul priveşte coloana Fricii şi acolo stă scris: “Vei
intra într-o lume necunoscută unde sunt păstrate lucrurile pe care ţi le-ai
dorit mereu şi pentru care ai lucrat atâta.”
Războinicul zâmbeşte pentru că nimic
nu-l sperie şi nimic nu-l atrage. Cu siguranţa celui care ştie ce vrea, el
deschide poarta.
==============================================
Războinicul practică un puternic
exerciţiu de creştere lăuntrică: este atent la lucrurile pe care le face în mod
automat - precum respiratul, clipitul sau observarea lucrurilor din jurul său.
Face asta când se simte confuz.
Astfel, se eliberează de tensiuni şi-şi lasă intuiţia să lucreze cu mai multă
libertate - fără interferenţe din partea temerilor şi dorinţelor sale. Unele
probleme care păreau insolubile sfârşesc prin a fi rezolvate, unele necazuri pe
care le socotea de nedepăşit se împrăştie fără efort.
Când este nevoit să înfrunte o
situaţie dificilă, foloseşte această tehnică.
==============================================
Războinicul luminii aude comentarii
precum: “Nu vreau să aduc vorba despre anumite lucruri, pentru că oamenii sunt
invidioşi.”
Când aude aşa ceva, războinicul
râde. Invidia nu poate pricinui nici un rău - dacă nu i se răspunde. Invidia
face parte din viaţă şi toţi trebuie să se descurce cu ea.
Totuşi el vorbeşte arareori despre
planurile sale. Şi uneori oamenii cred că îi e teamă de invidie.
El însă ştie că, ori de câte ori
vorbeşte despre un vis, utilizează un pic din energia acelui vis ca să-i dea
glas. Şi, tot vorbind, riscă să irosească toată energia necesară pentru a
acţiona.
Un războinic al luminii cunoaşte
puterea cuvintelor.
==============================================
Războinicul luminii cunoaşte
valoarea stăruinţei şi a curajului.
De multe ori, în timpul luptei,
primeşte lovituri la care nu se aştepta. Şi înţelege că - în război - inamicul
va câştiga unele bătălii. Când se întâmplă aşa ceva, îşi plânge neizbânzile şi
se odihneşte ca să recupereze cât de cât energiile. Dar imediat reintră în
lupta pentru visele sale.
Deoarece, cu cât rămâne mai mult
timp departe, cu atât mai mari sunt şansele de a se simţi slab, temător,
intimidat. Când un cavaler cade de pe cal şi nu încalecă iar în clipa
următoare, nu va mai avea niciodată curajul să o facă din nou.
==============================================
Un războinic ştie ce anume merită
efortul.
Îşi decide acţiunile folosindu-şi
inspiraţia şi credinţa. Întâlneşte însă oameni care-l cheamă să se angajeze în
lupte ce nu sunt ale lui, pe câmpuri de bătălie pe care nu le cunoaşte - sau
care nu-l interesează. Ei vor să-l implice pe războinicul luminii în provocări
importante pentru ei - dar nu şi pentru el.
Adesea e vorba de persoane
apropiate, care-l admiră pe războinic, au încredere în forţa lui şi - roase
fiind de nelinişte - vor să-i obţină ajutorul cu orice chip.
În asemenea momente, el surâde şi-şi
manifestă iubirea - dar nu acceptă provocarea.
Un adevărat războinic al luminii îşi
alege totdeauna câmpul de luptă.
==============================================
Războinicul luminii ştie să piardă.
El nu tratează înfrângerea ca pe
ceva indiferent, folosind expresii ca “ei, nu era prea important” sau “la drept
vorbind, nici nu ţineam prea mult la asta”. Acceptă înfrângerea ca pe o înfrângere
- şi nu încearcă să o prefacă într-o victorie.
Îl amărăsc durerea rănilor,
indiferenţa prietenilor, singurătatea pierderii. În asemenea momente, îşi zice:
“Am luptat pentru ceva şi nu am izbutit. Am pierdut prima bătălie.”
Această frază îi dă puteri noi. Ştie
că nimeni nu câştigă mereu - şi ştie să facă deosebirea între succesele şi
greşelile sale.
==============================================
Când vrei ceva, întreg Universul
conspiră în favoarea ta. Războinicul luminii ştie asta.
Din acest motiv, este extrem de
atent cu gândurile sale. Ascunse sub o serie de bune intenţii, există
sentimente pe care nimeni nu îndrăzneşte să şi le mărturisească nici sieşi:
răzbunarea, autodistrugerea, vinovăţia, frica de victorie, bucuria macabră
pentru tragedia celorlalţi.
Universul ne supune judecăţii:
conspiră în favoarea dorinţelor noastre. De aceea, războinicul are curajul de
a-şi scruta umbrele din suflet şi de a vedea dacă nu cumva cere ceva greşit
pentru sine.
Şi are întotdeauna foarte multă
grijă de ceea ce gândeşte.
==============================================
Isus zicea: “Cînd spui da, da să
fie, iar când spui nu, să fie nu.” Când războinicul îşi asumă o răspundere, se
ţine de cuvânt.
Cei care promit şi nu se ţin de
promisiune îşi pierd respectul de sine, se ruşinează de faptele lor. Viaţa unor
asemenea oameni este o fugă; cheltuiesc mult mai multă energie producând o
serie de scuze, ca să-şi ia vorba înapoi, decât războinicul luminii ca să-şi
menţină angajamentele.
Uneori şi el îşi asumă o răspundere
nesocotită care-l va prejudicia. Nu va mai repeta aceeaşi greşeală, dar, chiar
şi aşa, se ţine de cuvânt şi-şi plăteşte preţul impulsivităţii.
==============================================
Când câştigă o bătălie, războinicul
o sărbătoreşte.
Victoria a fost obţinută cu preţul
unor momente dificile, cu nopţi nedormite, cu zile de aşteptare interminabile.
Din vremurile străvechi, celebrarea unui triumf face parte din ritualul vieţii
însăşi: sărbătorirea este un rit de trecere.
Tovarăşii săi văd bucuria
războinicului şi gândesc: “De ce face asta? Poate fi decepţionat în următoarea
luptă. Poate atrage furia duşmanului.”
Războinicul ştie însă motivul
gestului său. Profită de cel mai bun dar pe care i-l poate aduce victoria:
încrederea.
Îşi sărbătoreşte azi victoria de ieri
ca să aibă mai multă putere în bătălia de mâine.
==============================================
Într-o bună zi, pe neaşteptate,
războinicul descoperă că luptă fără acelaşi entuziasm dinainte.
Continuă să facă tot ce mai făcuse,
dar fiecare gest pare a-şi fi pierdut înţelesul. În această împrejurare, are o
singură alegere: să practice mai departe Lupta cea Bună. Îşi face rugăciunile
din obligaţie sau de frică sau din orice alt motiv - dar nu-şi întrerupe
drumul.
Ştie cî îngerul Aceluia care-l
inspiră a plecat în plimbare pe undeva. Războinicul îşi păstrează atenţia
concentrată asupra luptei sale şi insistă - chiar când totul pare inutil. În
scurt timp, îngerul se întoarce şi simplul fâlfâit al aripilor sale îi va
readuce războinicului bucuria.
==============================================
Un războinic al luminii le
împărtăşeşte şi celorlalţi ceea ce ştie despre drum.
Cine ajută e şi el totdeauna ajutat
şi trebuie să-i înveţe pe alţii ce a învăţat el. De aceea, se aşază în jurul
focului şi povesteşte cum i-a fost ziua de luptă.
Un înger şopteşte: “De ce să
vorbeşti atât de deschis de strategia ta? Nu vezi că, procedând astfel, rişti
să fii nevoit a-ţi împărţi victoriile cu ceilalţi?”
Războinicul se mulţumeşte să
zâmbească şi nu răspunde. Ştie că, dacă la sfârşitul călătoriei ajunge într-un
paradis gol, lupta lui nu va fi meritat truda.
==============================================
Războinicul luminii a învăţat că
Dumnezeu foloseşte singurătatea ca să ne înveţe convieţuirea.
Foloseşte mânia ca să ne arate infinita
valoare a păcii. Foloseşte plictisul ca să pună în evidenţă însemnătatea
aventurii şi a renunţării.
Dumnezeu foloseşte tăcerea ca să ne
înveţe răspunderea pentru cuvintele noastre. Foloseşte oboseala ca să putem
înţelege valoarea trezirii din somn. Foloseşte boala ca să pună în evidenţă
binecuvântarea sănătăţii.
Dumnezeu foloseşte focul ca să ne
dea învăţătură despre apă. Foloseşte pământul ca să înţelegem valoarea aerului.
Foloseşte moartea ca să ne arate importanţa vieţii.
==============================================
Războinicul luminii dă înainte de a
fi rugat.
Când văd asta, unii dintre tovarăşii
săi comentează: “Cine are nevoie cere.”
Dar războinicul ştie că sunt mulţi
oameni care nu izbutesc - pur şi simplu nu izbutesc - să ceară ajutor. Lângă el
sunt inşi a căror inimă e atât de fragilă, încât iubirile devin pentru ei
suferinţe; sunt flămânzi parcă de afecţiune şi le e ruşine s-o arate.
Războinicul îi adună în jurul
focului, spune poveşti, îşi împarte hrana cu ei, se îmbată împreună. A doua zi,
toţi se simt mai bine.
Cei care privesc mizeria cu
indiferenţă sunt cei mai mizerabili.
==============================================
Corzile întinse permanent se
dezacordează până la urmă.
Războinicii care se antrenează
neîncetat îşi pierd spontaneitatea în luptă. Caii care sar mereu peste
obstacole îşi rup până la urmă un picior. Arcurile zilnic încordate nu-şi mai
expediază cu aceeaşi forţă săgeţile.
De aceea, dacă are chef, războinicul
luminii încearcă să se amuze cu mărunţişurile cotidiene.
==============================================
Războinicul luminii îl ascultă pe
Lao Zi care spune că trebuie să renunţăm la ideea de zile şi ore, dând de
fiecare dată tot mai multă atenţie clipei.
Doar aşa poate rezolva anumite
probleme înainte ca ele să apară; concentrându-şi atenţia asupra lucrurilor
mărunte, izbuteşte să evite mari calamităţi.
Dar a te gândi la lucruri mici nu
înseamnă a gândi în mic. O preocupare exagerată sfârşeşte prin a elimina orice
urmă de bucurie din viaţă.
Războinicul ştie că un mare vis este
alcătuit din numeroase lucruri diferite, aşa cum lumina soarelui e suma
milioanelor sale de raze.
Sunt momente în care drumul
războinicului trece prin perioade de rutină.
Atunci el aplică o învăţătură a
rabinului Nachman din Breslov: “Dacă nu izbuteşti să meditezi, ar trebui să
repeţi măcar un simplu cuvânt, pentru că asta îi face bine sufletului. Nu spune
nimic altceva, repetă doar cuvântul acesta fără oprire, de nenumărate ori. El
va sfârşi prin a-şi căpăta propriul înţeles, iar apoi va câştiga un sens nou.
Dumnezeu îşi va deschide porţile şi tu vei folosi în cele din urmă acest simplu
cuvânt ca să spui tot ce voiai.”
Când e silit să îndeplinească
aceeaşi sarcină de multe ori, războinicul foloseşte această tactică şi-şi
preface munca în rugăciune.
==============================================
Un războinic al luminii nu are
“certitudini” ci un drum de urmat - căruia încearcă să i se adapteze în funcţie
de anotimp.
Vara luptă cu echipament şi tehnici
diferite de lupta dusă iarna. Fiind flexibil, nu mai judecă lumea în termeni de
“bine” şi de ”rău”, ci pe baza “atitudinii adecvate acelui moment”.
Ştie că tovarăşii săi trebuie să se
adapteze şi ei şi nu rămâne surprins când ei îşi modifică atitudinea. Îi dă
fiecăruia un răgaz necesar ca să-şi justifice acţiunile.
E însă implacabil cu trădarea.
==============================================
Un războinic se aşază în jurul
focului cu prietenii săi.
Petrec ceasuri bune acuzându-se
reciproc, dar îşi încheie noaptea dormind în acelaşi cort şi uitând insultele
rostite. Din când în când, îşi face apariţia un nou-venit în grup. Fiindcă nu
are încă o istorie în comun, îşi arată doar calităţile, iar unii îl privesc ca
pe un maestru.
Războinicul luminii nu-l compară
însă niciodată cu foştii săi camarazi de luptă. Străinul este bine venit, dar
încrederea în el nu se va instala decât după ce i se vor cunoaşte şi defectele.
Un războinic al luminii nu intră
într-o bătălie fără a cunoaşte limitele aliatului său.
==============================================
Războinicul cunoaşte o veche
expresie populară: “Dacă remuşcările ar putea ucide...”
Şi ştie că remuşcarea ucide; roade
lent sufletul celui care a făcut ceva rău şi duce la autodistrugere.
Războinicul nu vrea să moară în
felul acesta. Când acţionează cu perversitate sau răutate - întrucât este un om
plin de defecte -, nu-i e ruşine să-şi ceară iertare.
Dacă e încă posibil, depune toate
strădaniile ca să îndrepte răul pe care l-a făcut. Dacă persoana pe care a
vătămat-o a murit, binele i-l face unui străin şi închină întreprinderea
aceasta sufletului celui pe care l-a lovit.
Un războinic al luminii nu se
căieşte, pentru că remuşcarea ucide. El se umileşte şi repară răul pe care l-a
pricinuit.
==============================================
Toţi războinicii luminii şi-au auzit
mamele zicând: “Fiul meu a făcut asta fiindcă şi-a pierdut capul, dar, în fond,
este un om foarte bun.”
Deşi îşi respectă mama, el ştie că
nu e aşa. Nu se tot culpabilizează pentru faptele sale necugetate şi nici nu-şi
petrece viaţa tot iertându-se pentru greşelile făcute - căci în felul acesta
n-ar mai apuca niciodată să-şi corecteze drumul.
El îşi foloseşte bunul-simţ ca să-şi
judece rezultatul faptelor - şi nu intenţiile pe care le-a avut când le-a
executat. Îşi asumă tot ce face, chiar dacă plăteşte un preţ ridicat pentru
eroarea sa.
Un vechi proverb arab spune:
“Dumnezeu judecă pomul după fructe, nu după rădăcini.”
==============================================
Înainte de-a lua o hotărâre
importantă - să declare un război, să se mute împreună cu prietenii pe altă
câmpie, să aleagă un ogor de însămânţat - războinicul se întreabă: “Ce urmări
va avea asta asupra celei de-a cincea generaţii a urmaşilor mei?”
Un războinic este conştient că
actele fiecărei persoane au consecinţe care se prelungesc vreme îndelungată şi
trebuie să ştie ce fel de lume lasă pentru cea de-a cincea generaţie de după
el.
==============================================
“Nu face furtuni într-un pahar cu
apă”, îl avertizează cineva pe războinicul luminii.
Dar el nu exagerează niciodată un
moment dificil şi caută totdeauna să menţină calmul necesar.
În acelaşi timp, nu judecă durerea
altcuiva.
Un mic detaliu - care nu-l afectează
deloc - poate servi drept amorsă pentru furtuna ce se pregătea în sufletul
fratelui său. Războinicul respectă suferinţa aproapelui şi nu încearcă să o
compare cu a sa.
Cupa suferinţelor nu are aceeaşi
mărime pentru toată lumea.
“Prima calitate a drumului spiritual
este curajul”, spunea Gandhi.
Lumea pare ameninţătoare şi
periculoasă pentru laşi. Aceştia caută siguranţa mincinoasă a unei vieţi fără
mari provocări şi se înarmează până-n dinţi ca să apere ceea ce cred că posedă.
Laşii îşi construiesc în cele din urmă zidurile propriei lor închisori.
Războinicul luminii îşi proiectează
gândul dincolo de orizont. Ştie că, dacă nu va face nimic pentru lume, nimeni
altul nu o va face.
Se angajează astfel în Lupta cea
Bună şi-i ajută pe ceilalţi, chiar dacă nu înţelege exact de ce.
==============================================
Războinicul luminii citeşte cu
atenţie un text pe care Sufletul Lumii i l-a trimis lui Chico Xavier:
“Când veţi reuşi să depăşiţi gravele
probleme dintr-o relaţie, nu vă mai pierdeţi timpul amintindu-vă momentele
dificile, ci bucurându-vă că aţi mai trecut de încă o încercare a vieţii. Când
veţi ieşi dintr-o lungă perioadă de tratament al sănătăţii, nu vă mai gândiţi
la suferinţa pe care aţi fost nevoiţi s-o înfruntaţi, ci la binecuvântarea lui
Dumnezeu care v-a îngăduit vindecarea.
Purtaţi în amintire, pentru tot
restul vieţii, lucrurile bune care s-au ivit în toiul dificultăţilor. Ele vor
fi o dovadă a capacităţii voastre şi vă vor da încredere în confruntarea cu
oricare alt obstacol.”
==============================================
Războinicul luminii se concentrează
asupra micilor miracole ale vieţii zilnice.
E capabil să vadă ce este războiul
pentru că poartă frumuseţea în sine însuşi, de vreme ce lumea e o oglindă şi-i
restituie fiecărui om reflexul propriei feţe. Deşi îşi cunoaşte cusururile şi
limitele, războinicul face tot ce e posibil ca să-şi păstreze buna dispoziţie
în momentele de criză.
La urma urmelor, lumea se
străduieşte să-l ajute, chiar dacă toate din juru-i par a spune contrariul.
==============================================
Există şi un deşeu emoţional: el e
produs în fabricile de gândire. Sunt dureri care au trecut şi acum nu mai sunt
de nici un folos. Sunt precauţii care şi-au avut importanţa lor în trecut - dar
în prezent nu mai slujesc la nimic.
Războinicul îşi are şi el amintirile
sale, dar izbuteşte să separe ceea ce e folositor de ceea ce e inutil: îşi
aruncă deşeurile emoţionale.
Un tovarăş al lui zice: “Dar asta
face parte din istoria mea. De ce trebuie să-mi abandonez nişte sentimente care
mi-au marcat existenţa?”
Războinicul surâde, dar nu mai caută
să simtă lucruri pe care nu le mai simte. El se schimbă - şi vrea ca
sentimentele să-l însoţească.
==============================================
Când îl vede deprimat, maestrul îi
spune războinicului:
“Nu eşti cel ce pari a fi în
momentele de tristeţe. Eşti mult mai mult de-atâta.
În timp ce mulţi au plecat - din
motive pe care nu le vom înţelege niciodată -, tu eşti încă aici. De ce oare
Dumnezeu a îndepărtat oameni atât de extraordinari şi te-a lăsat pe tine ?
Chiar în clipa asta, milioane de
inşi vor fi renunţat. Nu se detestă, nu plâng, nu mai fac nimic; aşteaptă doar
să treacă timpul. Şi-au pierdut capacitatea de reacţie.
Tu, în schimb, eşti trist. Asta
dovedeşte că sufletul îţi este încă viu.”
==============================================
Uneori, în toiul unei bătălii ce
pare a nu se mai termina, războinicului îi vine o idee şi reuşeşte să iasă
învingător în câteva secunde.
Atunci gândeşte: “De ce oare am
suferit atâta timp într-o luptă pe care aş fi putut să o câştig cu jumătate din
energia pe care am risipit-o ?”
La drept vorbind, orice problemă - o
dată rezolvată - pare foarte simplă. Marea victorie, care astăzi pare
lesnicioasă, a fost rezultatul unei serii de mici victorii care au trecut
neobservate.
Atunci războinicul înţelege ceea ce
s-a întâmplat şi doarme liniştit. În loc să se învinovăţească pentru faptul de
a fi zăbovit atâta timp ca să ajungă, el se bucră, ştiind că până la urmă a
ajuns.
==============================================
Există două feluri de rugăciune.
Primul fel este acela în care cerem
să se întâmple anumite lucruri, încercând să-i spunem lui Dumnezeu ce anume
trebuie să facă. Nu-i acordăm Creatorului nici timp, nici spaţiu ca să
acţioneze. Dumnezeu - care ştie prea bine ce este cel mai bine pentru fiecare
dintre noi - va continua să acţioneze după cum crede de cuviinţă. Iar cel ce se
roagă rămâne cu senzaţia că n-a fost ascultat.
Al doilea fel de rugăciune este
acela în care, chiar fără a înţelege drumurile Atotputernicului, omul lasă să i
se împlinească în viaţă planurile Creatorului său. Se roagă să fie cruţat de
suferinţă, se roagă să aibă parte de bucurie în Lupta cea Bună, dar nu uită
nici o clipă să spună: “Facă-se voia Ta.”
==============================================
Războinicul ştie că vorbele cele mai
importante în toate limbile sunt cuvinte mărunte.
Da. Dragoste. Dumnezeu.
Sunt cuvinte care se pot rosti cu
uşurinţă şi care umplu uriaşe spaţii goale.
Există însă un cuvânt - şi el foarte
mărunt - pe care multor oameni le vine greu să-l rostească: nu.
Cine nu spune niciodată “nu” se
consideră generos, înţelegător, educat, deoarece “nu”-ul este reputat a fi
blestemat, egoist, lipsit de spiritualitate.
Războinicul nu cade niciodată într-o
asemenea capcană. Sunt momente în care - când zice “da” pentru ceilalţi - poate
zice “nu” pentru sine.
De aceea, niciodată nu spune “da” cu
buzele, dacă inima sa zice ”nu”.
==============================================
În primul rând: Dumnezeu înseamnă
sacrificiu. Suferă în viaţa aceasta şi vei fi fericit în cea viitoare.
În al doilea rând: cine se distrează
este copil. Trăieşte sub tensiune.
În al treilea rând: ceilalţi ştiu ce
e mai bine pentru noi pentru că au mai multă experienţă.
În al patrulea rând: avem obligaţia
să-i facem mulţumiţi pe ceilalţi. Trebuie să le fim plăcuţi, chiar dacă asta
înseamnă renunţări importante.
În al cincilea rând: nu trebuie să
bem din cupa fericirii, altminteri i-am putea prinde gustul - şi nu totdeauna o
avem la îndemână.
În al şaselea rând: trebuie să
acceptăm toate pedepsele. Suntem vinovaţi.
În al şaptelea rând: frica este o
alarmă. Să nu riscăm.
Acestea sunt poruncile cărora nici
un războinic al luminii nu le poate da ascultare.
==============================================
Un grup foarte mare de persoane stă
în mijlocul şoselei, barând drumul care duce la Paradis.
Puritanul întreabă: “De ce
păcătoşii?”
Şi moralistul rage: “O prostituată
vrea să ia parte la ospăţ!”
Paznicul valorilor sociale ţipă:
“Cum poate fi iertată femeia adulteră, dacă a păcătuit?”
Penitentul îşi rupe straiele: “De ce
să vindeci un orb care nu se gândeşte decât la suferinţa lui şi nici măcar
nu-ţi mulţumeşte?”
Ascetul ţopăie furios: “Îngădui ca
femeia să toarne un ulei scump pe părul tău! De ce nu-l vinde ca să cumpere de
mâncare ?”
Surâzând, Isus ţine poarta deschisă.
Şi războinicii luminii intră, indiferent de ţipetele isterice.
==============================================
Adversarul este înţelept.
Ori de câte ori îi stă în putinţă,
pune mâna pe arma sa cea mai uşor de mânuit şi cea mai eficace: intriga. Atunci
când o utilizează, nu trebuie să facă mari eforturi - deoarece lucrează alţii
pentru el. Cu câteva vorbe prost dirijate, se distrug luni de devotament, ani
de căutare a armoniei.
Războinicul luminii este adeseori
victima acestei capcane. Nu ştie de unde vine lovitura şi nu are cum dovedi că
intriga e falsă. Intriga nu dă drept de apărare: condamnă fără judecată.
Între timp, el suferă consecinţele
şi pedepsele nemeritate - căci cuvântul are putere, şi el o ştie. Suferă însă
în tăcere şi nu foloseşte niciodată aceeaşi armă ca să atace adversarul.
Războinicul luminii nu este laş.
==============================================
“Dă-i nerodului o mie de inteligenţe
şi el nu o va vrea decât pe-a ta”, zice un proverb arab. Când războinicul
luminii începe să-şi planteze grădina, observă că vecinul stă acolo,
spionându-l. Îi place să-şi dea cu părerea despre cum să semene acţiunile, cum
să fertilizeze gândurile, cum să stropească victoriile.
Dacă va da ascultare celor spuse de
el, războinicul va sfârşi prin a face o muncă ce nu-i aparţine; grădina pe care
o îngrijeşte acum va fi ideea vecinului.
Dar un adevărat războinic al luminii
ştie că fiecare grădină îşi are misterele sale, pe care doar mâna răbdătoare a
grădinarului e capabilă a le descifra. De aceea, preferă să se concentreze
asupra soarelui, ploii, anotimpurilor.
Ştie că nerodul care-şi dă cu
părerea despre grădina celuilalt nu îşi îngrijeşte propriile plante.
Pentru a lupta, trebuie să ţii ochii
larg deschişi. Şi să ai tovarăşi credincioşi alături de tine.
Se întâmplă ca, dintr-o dată, cel
care lupta împreună cu războinicul luminii să-i devină adversar.
Prima reacţie este de ură; dar
războinicul ştie că luptătorul orb e pierdut în mijlocul bătăliei.
Astfel încât încearcă să vadă
lucrurile bune pe care le-a făcut în timpul convieţuirii lor fostul aliat;
încearcă să înţeleagă ce anume l-a dus la brusca schimbare de atitudine, ce
răni s-au acumulat în sufletul lui. Caută să descopere ce anume l-a făcut pe
unul dintre ei să abandoneze dialogul.
Nimeni nu este pe de-a-ntregul bun
sau rău; războinicul se gândeşte la asta, când vede că are un nou adversar.
==============================================
Un războinic ştie că scopurile nu
scuză niciodată mijloacele.
Căci nu există scopuri; există doar
mijloace. Viaţa îl duce de la necunoscut spre necunoscut. Fiecare clipă e
înveşmântată în acest mister pasionant: războinicul nu ştie de unde vine şi
nici unde se duce.
Dar nu se află aici din întâmplare.
Şi se bucură de surprize, e încântat de peisajele pe care nu le cunoaşte.
Deseori se simte înfricoşat, dar asta e ceva firesc la un războinic.
Dacă se va gândi numai la scop, nu
va reuşi să fie atent la semnele de pe drum. Dacă se va concentra numai asupra
unei întrebări, va pierde multiple răspunsuri care sunt lângă el.
De aceea, războinicul se supune.
==============================================
Războinicul cunoaşte “efectul de
cascadă”.
A văzut adesea pe cineva purtându-se
rău cu alt om care n-a avut curajul să reacţioneze. Atunci, din laşitate şi
resentiment, această persoană şi-a descărcat furia asupra altcuiva mai slab,
care s-a descărcat asupra altuia, într-un veritabil torent de nefericire.
Nimeni nu cunoaşte urmările propriilor sale cruzimi.
De aceea, războinicul este grijuliu
în folosirea spadei şi acceptă doar un adversar vrednic de el. În momentele de
furie, el loveşte doar o stâncă şi se vatămă la mână.
Mâna i se vindecă în cele din urmă;
dar copilul care a fost bătut pentru că tatăl lui a pierdut o luptă va rămâne
marcat pentru tot restul vieţii.
Când vine ordinul de plecare,
războinicul îşi vede toţi prietenii pe care şi i-a făcut pe timpul cât şi-a
parcurs drumul. Pe unii i-a învăţat cum să audă clopotele unui templu
scufundat, altora le-a povestit istorii în jurul focului.
Inima îi e tristă; el ştie însă că
spada îi este sfinţită şi trebuie să asculte poruncile Aceluia căruia şi-a
închinat lupta.
Apoi, războinicul luminii le
mulţumeşte tovarăşilor de călătorie, trage adânc aerul în piept şi merge mai
departe, încărcat de amintirile unei călătorii de neuitat.
EPILOG
Se lăsase noaptea când ea termină de
vorbit. Cei doi rămaseră cu ochii aţintiţi la luna care răsărea.
“Multe lucruri pe care mi le-ai spus
se contrazic între ele”, zise el.
Ea se ridică.
“Rămâi cu bine”, zise ea. ”Ştiai că
clopotele din fundul mării nu erau o legendă, dar ai fost în stare să le auzi
doar când ai simţit că vântul, pescăruşii, foşnetul frunzelor de palmier, toate
acestea făceau parte din dangătul clopotelor.
La fel, războinicul luminii ştie că
toate din jurul său - victoriile, înfrângerile, entuziasmul şi descurajarea sa
- fac parte din Lupta sa cea Bună. Şi va şti să folosească strategia corectă
exact când va avea nevoie de ea. Un războinic nu caută să fie coerent; el
învaţă să-şi ducă viaţa cu contradicţiile sale.”
“Cine eşti?”, întrebă el.
Dar femeia se şi îndepărta, păşind pe valuri
spre luna ce răsărea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu