Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 28 iulie 2012

Intalnirea cu maestrul- Ceremonia ceaiului


SENSEI -Invatatorul- putu fi gasit abia pe ultima terasa a unuia din cele mai inalte turnuri, unde ceruse sa i se aduca ceaiul. Era cea de-a doua saptamana a lunii septembrie si toamna punea treptat stapanire pe dealurile indepartate, dar si pe micile scuaruri dintre blocuri.Pe cerul continentului se instalase o liniste nefireasca; se putea spune ca, la ora aia, niciunul din avioanele de lupta ale imperiului nu-si parasise hangarul. Studentul INSUMI se apropie cu sfiala.
INSUMI: Te caut de cativa ani, SENSEI; nu credeam ca te voi gasi aici !
SENSEI : In clipa in care ai inceput sa ma cauti, m-ai si gasit. Iar AICI poate fi pretutindeni. Dar spune-mi de unde vii, cine esti, ce astepti de la mine…
INSUMI : Sunt studentul INSUMI, vin dintr-o tara de la antipozi, cu muntii si apele inscrise intr-un cerc, si as dori sa aflu daca acea “sublima cale a zeilor”(tehnica japoneza reiki) descoperita de inteleptul MIKAO USUI, este valabila si in epoca noastra moderna. Poate fi ea inteleasa si urmata si de un spirit european, nu doar de cei din tara soarelui rasare ? Exista oare, vreo legatura intre poezie si aceasta arta japoneza a armoniei, pe care o numim REIKI ?…
SENSEI : Intotdeauna exista un raspuns pentru fiecare din intrebarile noastre. Dar, fiindca imi pari putin tensionat, te poftesc sa iei parte, impreuna cu mine, la o modesta “ceremonie a ceaiului”.E poate cel mai bun mijloc de a comunica fara prejudecati.
Cuprins de o usoara neliniste, prea onorat desigur, studentul INSUMI se aseza pe o perna in fata maestrului. Servitorii aparura ca niste umbre. Cateva clipe soarele de septembrie fulgera in tavile de argint si in obrazurile de portelan ale ceainicelor. Atrasa de arome o viespe ratacita zbura piezis peste capetele celor prezenti.
SENSEI : Aceasta straveche ceremonie a ceaiului, intruneste, mutatis-mutandis, toate cele patru PRINCIPII REIKI: armonie (WA), respect (KEI), puritate (SEI) si liniste (JEKA):
“ Just for today, I will not be angry
Just for today, I will not worry
Just for today, I will be grateful
Just for today, I will do my work honestly
Just for today, I will be kind to every living thing!“
INSUMI : Dar CE ESTE REIKI, in fond, prea onorate SENSEI ? In carti e greu sa gasesti o definitie clara, iar limbajul oamenilor de stiinta este atat de alambicat, incat cititorul de rand, asa cum sunt si eu, nu intelege prea mare lucru si de multe ori scapa esentialul.
SENSEI : Dintr-un punct de vedere ai dreptate, din altul te inseli. Uneori marile adevaruri se pot intrezari si in stari de ambiguitate formala.Reiki este o cale de cunoastere destinata a servi aspiratiilor spirituale ale oricaruia dintre semenii nostri. Nevoia de fericire sau de protectie divina este aceeasi in toate timpurile si in toate locurile. Numai modalitatea de a o intelege si de a o exprima este nuantata de elemente conjuncturale. In REIKI nici o experienta nu este depasita sau demodata, totul este perfectibil. Mai curand putem vorbi despre cauzalitati care devin efecte, iar acestea genereaza alte si alte consecinte. Si lantul se continua la infinit, indiferent de limbajul unei contemporaneitati versatile si efemere. Iar fiindca ti-ai marturisit si interesul pentru arta, am sa incerc sa-ti raspund chiar in aceasta nobila cheie.
Batu din palme si cativa neofiti tacuti improspatara licoarea din cesti si din ibrice. La orizont, foarte departe de metropola, unghia transparenta a lunii tresarea imperceptibil, ca o scama, ca o aripa. Un slab miros de cherosen se infiltra in atmosfera.
SENSEI : SINTAGMA REIKI este impartita in doua teme majore :
-“ REI ” - care intr-o acceptare simplificata ar insemna respectul pentru Marea Sursa, pentru cei din jur, pentru tine insuti, si
- “KI” - energia vitala care leaga aspectele materiale de cele spirituale, ale Creatiei. Relatia dintre cele doua planuri, este splendit, chiar poetic ilustrata, de ideograma respectiva.
INSUMI : In general, arta este si ea tot o metoda de cunoastere, un efort de a ac- cede spre o seama de valori transcendente, nu-i asa ?
SENSEI : Corect. Aceasta calitate o au si religiile sau unele sisteme filozofice. Dar retine ca REIKI nu este o religie. Ea poate fi practicata atat de un budist, cat si de un ortodox sau de un musulman. Desi REIKI ar parea a fi, la prima vedere, o metoda de vindecare, exercitata prin atingerea corpului cu palmele deschise, in realitate este o metodata de valorificare a unor principii exoterice, prin folosirea tehnicilor de transfer energetic. DEOSEBIREA DINTRE REIKI si ALTE TEHNICI de transfer energetic consta in aceea ca in REIKI nu se foloseste propria energie a practicantului ci Energia Universala a vietii.
INSUMI : Desi intram intr-o zona foarte abstracta, inteleg ca e vorba de o puternica forta primordiala, care aplicata dupa anumite principii, obtine efecte importante atat in plan fizic, mental cat si spiritual, daca este canalizata de indrumatori experimentati.
SENSEI: Nu esti departe de adevar. Abilitatea de a accesa energia reiki o vei obtine in urma unui ritual mistic de initiere si totodata, vei invata si modalitatea prin care poti transmite aceasta energie.
INSUMI: As fi bucuros SENSEI, daca m-ai initia in aceasta arta japoneza a armoniei.
SENSEI : Atunci sa purcedem la drum. Te astept pentru prima lectie tot aici, la aceeasi ora. Iti voi vorbi despre originile reiki.
Fumurile serii de septembrie umpluse spatiile dintre lucruri. Audienta se terminase. SENSEI si INSUMI se ridicara. Cestile de ceai zanganeau ca sub influenta unui usor cutremur. In departare aparusera siluetele unor avioane care pareau ca se- ndreapta spre ei. Isi luara ramas-bun unul de la celalalt.In alte toamne, viitoare, probabil ca lucrurile nu vor mai fi tot asa de simple.
Nicoleta Dragoi-Neamu /
Maestru Reiki
www.reiki.ro

joi, 26 iulie 2012

Meditatia


Meditatia este cunoscuta de mult timp ca fiind o metoda de de-stresare si ca aduce pacea interioara si exterioara. Ne acordeaza de asemenea si ne deschide canalele pentru comunicarea Biocâmpului Dimensional. Meditatia ne poate reîncarca Biocâmpul Personal atunci când ni se descarca bateriile, permitându-ne sa ne racordam la o sursa infinita de energie care sustine toate câmpurile si este atrasa prin Biocâmpul Dimensional.
     Exista multe tehnici de meditatie valoroase, care, atunci când sunt practicate regulat, vor obtine o schimbare profunda si de durata în rezonanta Biocâmpului Personal. În esenta, meditatia este concentrare pura si perfecta asupra unui punct pur si perfect. Cere-i DOW-ului tau sa-ti aduca instrumentele si/sau învatatorul de meditatie perfecte. Meditatia zilnica ne mentine curati, eliberati de atasamente si acordati la o frecventa mai rafinata. Ne permite sa ne acordam-fin si sa controlam semnalele pe care le emitem si controleaza constant experientele noastre de viata, creând realitatea asa cum dorim noi sa fie.
     Meditatia este esentiala pentru a construi o punte între lumea fizica, care cuprinde Biocâmpurile noastre Personal, Social si Global, si lumea non fizica a tarâmurilor superioare ale Biocâmpului Dimensional. În aceste tarâmuri putem câstiga accesul clar la întelepciune si cunoastere. Este apoi important pentru noi sa le permitem întelepciunii si cunoasterii sa se manifeste în viata noastra de zi cu zi, care în schimb nu afecteaza numai Biocâmpul nostru personal, ci de asemenea si pe cel Social, Global si Dimensional.
În mod simplist, ceea ce clasificam ca fiind meditatie, poate fi prezentat în compartimente de sapte aplicatii de baza, toate rafinându-ne Biocâmpul Personal. Ele sunt de importanta egala si pot fi enumerate astfel:
     - Acordarea prin tehnicile Bio-Stiintei.
     - Marirea sau deschiderea FORTEI DOW.
     - De-programarea si re-programarea Biocâmpurilor Personal de Grup si Planetar.
     - Accesarea si decodarea informatiilor personale din Biocâmpul Dimensional.
     - Controlarea viselor si calauzirea – explorarea Biocâmpului Dimensional.
     - Accesarea memoriei celulare din câmpuri.
     - Experimentarea iubirii neconditionate, bucuriei si extazului.
     1. ACORDARE: Primul aspect sau „utilizare” a meditatiei pentru acordarea Biocâmpului Personal este controlul frecventei, iar în Stiinta Biocâmpului se obtine prin tehnici de respiratie, lumina si sunet. Acestea ne permit:
     - De-stresarea cu naturalete si usurinta.
     - Marirea sau crearea sentimentelor de pace interioara profunda si de liniste.
     - Marirea raportului de lumina din câmpurile noastre de energie si astfel sa ne acordam la pulsul Biocâmpului Dimensional.
     - Curatirea tuturor structurilor celulare de „rugina”, poluanti, memorie sau emotii negative.
     - Vindecarea structurii celulare si eliminarea bagajului emotional negativ.
     - Regenerarea celulelor, astfel creându-se sanatatea vibranta, radianta.
     - Crearea BIO-SCUTURILOR.
     Program DOW: „Cer DOW-ului meu sa ma aduca în echilibru perfect la toate nivelurile fiintai mele acum. Asa sa fie. Asa sa fie. Asa sa fie.”
     Prin folosirea tehnicilor Biocâmpului în meditatie, chakrele coroanei, de baza si de înaltare urmeaza acordarea, asa cum face si hipotalamusul, care este televizorul nostru interior.  Glandele noastre pituitara si pineala urmeaza de asemenea rafinari subtile sau mai intense, în functie de capacitatea noastra de a gestiona noile frecvente. Atunci când aceste glande sunt acordate la o frecventa de 8 hz, ele maresc producerea de nectar Amrita si de fluid pineal, o substanta cunoscuta ca stimuleaza extazul undelor cerebrale. Deseori se formeaza un grilaj începând cu chakra înaltarii, de la spatele capului, deoarece primeste majoritatea descarcarilor (downloads, n.t.) DOW, iar grilajul conecteaza astfel aceasta chakra la centrii energetici care se afla între omoplati. De aceea, multi initiati se plâng de disconfort în aceasta zona, pe masura ce se acordeaza la innernet (reteaua interioara, n.t.).
     Asa cum am scris în cartea mea, În Rezonanta, în capitolul despre „Crearea Corpului de Lumina”, aceasta determina multe efecte fizice. Felul în care ne acordeaza DOW la innernet depinde atât de instruirea din vietile noastre anterioare, cât si de Amprenta Divina din viata noastra actuala, însa, totusi, toate reglarile de grilaj innernet sunt bazate pe principiile Biocâmpurilor si a Stiintei Luminii Superioare.
     În mod simbolic, lumina este cunoastere, iar în idiogramele chinezesti ming, sintetizeaza lumina soarelui si lumina lunii, iar pentru chinezii budisti are întelesul de „iluminare”. În Islam, En Nar, (lumina) este aproape identica cu Er-Ruh sau Spirit. În Kabala, lumina raspândeste (Lar) din punctul primordial care a creat spatiul.
     „Sa se faca lumina” vine din cartea Genezei si înseamna sa se aduca ordine în haos, deoarece lumina urmeaza întotdeauna dupa întuneric, în ordinea manifestarii cosmice, ca si în cea a iluminarii interioare. Este de asemenea interesant de observat ca toate Scripturile povestesc despre lumi de întuneric si lumina.
     2. FORTA DOW: A doua utilizare a meditatiei este pentru deschiderea catre FORTA DOW. Cea mai buna cale de a mari FORTA DOW si de a ne racorda la calauzirea Sa perfecta este prin a fi tacuti, acordându-ne prin respiratie, mantre si lumina alba si cerând DOW-ului nostru sa ni se arate. Deoarece avem liber arbitru, nu ne va fi acordata nici un fel de calauzire, daca aceasta nu este ceruta. Acesta este legea STIINTEI BIOCÂMPULUI. Daca nu cerem, nu putem primi.
     A fost din totdeauna un aspect al societatii Occidentale ca oamenii sa caute raspunsuri în afara lor - sa se uite la parinti, rude, biserici sau guverne pentru a le spune cum sa-si traiasca vietile. Cu toate acestea, în Stiinta Biocâmpului, noi recunoastem ca pastram în memoria celulara toate raspunsurile întrebarilor noastre.
     Program DOW: „Îi cer DOW-ului meu sa mi se arate în toata gloria Sa, sa ma vindece, sa ma iubeasca si sa ma hraneasca, astfel încât sa pot fi în starea mea perfecta. Asa sa fie. Asa sa fie. Asa sa fie.”
     3. DE & RE-PROGRAMEREA: Al treilea aspect al mediatiei este timpul tacut pe care ni-l ofera pentru a ne de-programa si re-programa diversele Biocâmpuri. Acesta este o parte foarte valoroasa a timpului nostru de meditatie/contemplatie, deoarece ne permite sa audiem si sa stergem casetele interioare si ne permite sa cream realitatea pe care o dorim.
     Timpul petrecut în contemplatie, în care ne evaluam toate tiparele de gândire si actiune, ne va da timp pentru a rescrie si introduce noi programe pentru baza de date a memoriei noastra constienta si subconstienta, care, în schimb, afecteaza frecventa Biocâmpului nostru Dimensional.
     4. ACCESAREA SI DECODAREA INFORMATIILOR DIN BIOCÂMPUL DIMENSIONAL: Din cercetarea mea, practicarea meditatiei si comunicarea în cadrul Biocâmpului Dimensional, am ajuns sa înteleg ca noi pastram în interiorul Corpului nostru de Lumina, propria noastra Amprenta Divina pre-codata. Aceasta Amprenta Divina este ca o matrice de lumina vie care mentine nu numai scopul destinului nostru si rolul nostru în aceste timpuri, ci si Planul mai Mare sau Celest – destinul pre-stabilit al umanitatii colective. Prin urmare, suntem atrasi între noi ca magneti (în functie de vibratiile si semnalele pe care le emitem) pentru a ne putea îndeplini rolurile la unison si în armonie.
     Atunci când lucram cu FORTA DOW, ghidul nostru este întotdeauna bucuria. Atunci când simtim bucurie, suntem pe calea cea buna. Atunci când am dezvoltat o calauzire DOW clara, vietile noastre înfloresc si-si manifesta scopul. Pe masura ce ne rafinam mai departe Biocâmpul Personal, si experimentam Biocâmpurile Dimensionale, devenim mai altruisti si dorim sa lucram pentru binele întregului si nu numai pentru cel individual. Aceasta este o parte naturala a acordarii Biocâmpului Personal.
     5. CONTROLAREA VISELOR: A cincea utilizare a meditatiei este de a curata locul pentru vise. Daca petrecem timp în contemplatie înainte de a adormi, vorbind cu noi însine despre ziua care a trecut sau despre viata în general, mintea subconstienta nu va trebui sa mai aduca în atentia noastra – prin vise – toate problemele nerezolvate de care trebuie sa ne ocupam. Acest lucru ne ofera timp si spatiu pentru a explora Biocâmpul Dimensional si sa ne bucuram de experientele corpului asa cum ne calauzeste DOW-ul nostru – cel mai bun ghid inter-dimensional pe care îl avem.
     6. ACCESAREA MEMORIEI CELULARE: O a sasea utilizare a meditatiei este accesarea memoriei celulare din Biocâmpurile noaste Personal si Dimensional. Aceasta curge din „înalturi”, deoarece tot ceea ce na trebuie pentru a ne îndeplini rolul destinat este pastrat în interiorul nostru.
     Program DOW: „Cer DOW-ului meu sa-mi reveleze acum clar, într-o forma pe care s-o înteleg perfect, orice informatie de care am nevoie, din orice viata – trecuta, prezenta sau viitoare – care sa ma ajute sa-mi îndeplinesc rolul meu în Planul Paradisului.”
     7. EXPERIMENTAREA EXTAZULUI SI A IUBIRII NECONDITIONATE: O a saptea modalitate de utilizare a meditatiei, este de a experimenta iubire neconditionata, bucurie si extaz. Un singur moment în care te simti iubit complet este suficient de puternic pentru a crea dependenta pe viata. Aceasta este o stare de constienta care ne duce dincolo de minte si simturi. Unica constienta de dobândit este „sindromul timpului pierdut” – disparem undeva în meditatie profunda, iar dupa, ne amintim de sentimente intense de iubire si extaz. Ne simtim realiniati, dilatati si plini de o pace profunda.
     Pentru mine, extazul poate fi comparat cu a fi lovit de fulger. O raza de energie super-încarcata, care strapunge cumva prin câmp, imprimând totul cu stralucirea sa. Chiar nu exista cuvinte pentru a descrie frumusetea acestei Splendori Supreme atunci când ne acopera si ne îmbratiseaza. În Stiinta Biocâmpului, Splendoarea Suprema este o radiatie naturala a FITNESS-ULUI pentru PATRU CORPURI.
     A fi în acest câmp, înseamna topirea pâna la centrul nostru si ne lasa fara cuvinte. Pe masura ce sentimentele se aprind în interiorul tau, apare o senzatie asemanatoare luminilor dintr-un pom de Craciun, care se aprinde într-un impuls de pâlpâieli electrice ce ne inunda celulele, hranindu-le pâna când nu mai vor nimic. Nici un alt sentiment nu este atât de satisfacator. Iar apoi vine tacerea. Pe masura ce un sentiment de extaz ne copleseste, putem doar sa acceptam Gratia. A fi atât de iubit si exaltat dintr-o data, pâna când tot ceea ce suntem este iubire – acesta este extazul câmpurilor în cadrul acestei zone.
     În meditatie se încorporeaza deseori tehnicile de respiratie, lumina si sunet si, de asemenea, se foloseste imaginatia, care deschide usile catre Stiinta Biocâmpului Dimensional.
EXERCITII DE MEDITATIE:
     A – RESPIRATIE: Respiratie folosind narile alternativ
     Exista multe tehnici diferite de respiratie, iar respiratia prin alternarea narilor creeaza echilibru si este o acordare perfecta atât pentru Biocâmpul nostru Personal, cât si pentru Biocâmpul Dimensional. Ne încurajeaza de asemenea sa învatam sa respiram total si egal, prin fiecare nara.
     Respiratia prin alternarea narilor intentioneaza sa produca acelasi rezultat în meditatiile noastre, si anume, sa obtina echilibrul în toate. Vei observa ca preferi una dintre nari.
     În Stiinta Biocâmpului, în mod simbolic, soarele este corelat cu nara noastra dreapta, iar luna cu cea stânga. Canalul drept, de la baza coloanei vertebrale, este în mod traditional cunoscut ca pingala, care este rosu. Poarta respiratia din nara dreapta, care e de energie solara, masculina si activa. Canalul stâng este mentionat ca ida, însemnând „împrospatare” si este galben pal sau alb. Respiratia pe care o poarta de la nara stânga este de energie lunara, feminina, racoritoare. Asadar, în Stiinta Biocâmpului, nemurirea si moartea sunt corelate simbolic cu nara dreapta, respectiv stânga.
     Fiind asezat în meditatie, poate vei dori sa experimentezi respiratia prin alternarea narilor, împreuna cu folosirea mantrelor.
     Respiratia DOW: A SIMTI RITMUL DOW-ului TAU:
     - Stai în tacere si muta-ti focalizarea pe spatiul din spatele respiratiei tale.
     - Respira profund din chakra sacrala, imaginându-ti ca absorbi energie de la aceasta sursa a soarelui interior central. Continua sa respiri fin, adânc si conectat, fiecare inspiratie fiind conectata cu fiecare expiratie – fara pauza.
     - Mentine acest ritm de respiratie circulara – numarând 7 la inspiratie si 7 la expiratie, pâna când stabilesti ritmul, apoi relaxeaza-te si concentreaza-te din nou pe acea forta subtila din spatele respiratiei tale – DOW-ul tau.
     Respiratia IUBIRII: A SIMTI si A TRIMITE IUBIRE:
     - Închide ochii, respira adânc de câteva ori si relaxeaza-te.
     - Imagineaza-ti ca inima ta este o usa deschisa si ca inspiri iubire prin inima din tarâmurile interioare, mai înalte ale Biocâmpului Dimensional.
     - Inspira si imagineaza-ti ca absorbi energia iubirii pure si neconditionate, direct din inima Fortei Supreme a Creatiei – Computerul Cosmic.
     - Incanteaza pe masura ce inspiri: „Eu sunt iubit.”
     - Pe masura ce expiri, incanteaza: „Eu iubesc.”
     - Pe masura ce expiri, imagineaza-ti cum iubirea pura curge prin inima ta în fiecare celula a corpului tau.
     - Repeta aceasta de 5 ori înainte de a mai face vreo meditatie.
     - Fii foarte prezent în corpul tau, simte cum celulele raspund atunci când le umpli cu iubire.
     - Aceasta meditatie poate fi facuta în orice situatie, stând în picioare, stând jos sau culcat, în public sau în particular. Acordeaza toate Biocâmpurile simultan.
     Acesta este respiratia IUBIRII DOW. DOW-ul ne hraneste la toate nivelurile. Prin respiratia si concentrarea noastra asupra sa, Îi simtim ritmul de iubire.
     B – OBICEIUL DE A MEDITA:
     INTENTIE: A-ti lua angajamentul fata de tine însuti ca vei trai viata la potentialul maxim într-un fel care îi onoreaza pe toti.
     ACTIUNE: Începe un program zilnic de meditatie – 30 de minute în fiecare dimineata si seara. Cercetarea demonstreaza un efect înzecit fata de o singura meditatie pe zi. Daca meditezi deja dimineata si seara, atunci fa ca fiecare zi sa fie o meditatie lunga, prin mentinerea focalizarii pe energia din spatele respiratiei tale. Acest lucru te va acorda la un nivel mai adânc de constienta.
      Rezultat: Constienta marita a DOW-ului tau, plus pace interioara, somn si sanatate îmbunatatite. Meditatia promoveaza detasarea, abilitatea de a actiona cu calm, decât a reactiona din emotii.
     Program Download DOW: Îmi dedic viata pentru a fi o forta pozitiva si armonioasa pe planeta Pamânt.
     C – DESCARCAREA NUMELUI DOW-ului NOSTRU:
     Numele din Stiinta Biocâmpului, ca si mantrele, poarta vibratii specifice, iar folosirea numelor DOW-ului nostru îi stimuleaza radiatia prin Biocâmpul nostru Personal.
     - Cere-i DOW-ului tau sa-si reveleze numele, prin incantarea continua:
     „Eu sunt Fiinta Suprema ________.” Apoi asteapta sa primesti un nume. Îl vei recunoaste atunci când inima va simti o mare bucurie si îl vei simti intuitiv potrivit pentru tine.
     - Incanteaza numele DOW-ului tau în continuu si simte cum raspund celulele tale.
     În Stiinta Biocâmpului, sensibilitatea de a simti celulele noastre cum raspund provine din acordarea Biocâmpului Personal si prin aplicarea L.L.P.; toata schimbarea se bazeaza pe iubire.
sursa: internet
 http://evolutiaspirituala.jimdo.com

marți, 17 iulie 2012

INITIEREA DE LA DISTANTA-PARERI


    “Vincent P. Amador- am primit multe tratamente Reiki de la distanţă şi iniţieri Reiki de la distanţă, şi am trăit iniţierile ca o experienţă minunată. Ele sunt energice, puternice, la fel ca atunci, când sunt efectuate cu mâinile, direct pe persoană”.
    Iniţierile la distanţă permit celor care nu au acces la un Maestru Reiki, să primească Reiki.
    Maeştri Reiki ca: Joseph Running Wolf Sparti (fondator al Global Reiki Master Association), Terri Ramacus şi Peggy Jentoft, au fost pionierii folosirii Procedurii de iniţiere la distanţă. Joseph Sparti, fondator al GRMA a fost, de asemenea, Dezvoltator al Procedurii de Iniţiere Singulară şi a oferit iniţieri la distanţa gratuite, de mai multe ori pe an.
    Există şi cei care nu cred în iniţieri la distanţă şi, în consecinţă, le contestă. Deoarece d-na Hawayo Takata, pe Maeştrii americani făcuţi de domnia sa, nu i-a învăţat modul de realizare a iniţierilor la distanţă, unii cred că aceste iniţieri la distanţă nu fac parte din sistemul Usui Reiki şi prin urmare, susţin că aceste iniţieri nu sunt o practică tradiţională, fiind un alt "sistem" decât Usui Reiki.
    William Lee Rand crede că iniţierile la distanţă ar putea funcţiona, iar clarvăzătorii din echipa sa simt că iniţierile la distanţă nu conţin toate "frecvenţele" de energie, pe care iniţierile obişnuite le conţin. Acesta spune că, clarvăzătorii pe care îi cunoaşte, i-au spus că ei au urmărit, atât iniţieri la distanţă, cât şi iniţieri „cu mâna pe persoană” şi văd, simt, că acelaşi lucru se întâmplă, în ambele cazuri.
    
Dacă prin intenţie, facem o iniţiere cu mâinile pe student sau la distanţă, atunci ar trebui să avem încredere în Dumnezeu, Sursa Reiki asigurând că totul este exact, cum ar fi trebuit să fie!.

http://evolutiaspirituala.jimdo.com/initieri-de-la-distanta/william-lee-rand-si-vincent-p-amador-despre-initierea-de-la-distanta/

marți, 5 iunie 2012

Practica Reiki By Vlad T. Popescu ⋅ May 7, 2012


Răspunsurile maestrului Frank Arjava Petter la câteva întrebări importante referitoare la practica Reiki. (Articol preluat cu permisiunea autorului din ReikiDharma Newsletter, #34, 1 ianuarie, 2012.)
Întrebare: Cum tratez pe cineva bolnav de cancer? Este bine să pun palmele mele direct pe zona afectată? Va crește tumoarea atunci când corpul primește energie?
Răspuns: Reiki este pro-viață și este întotdeauna bun pentru clientul dumneavoastră. Nu am întâlnit niciodată un caz în care să nu fie bun, să nu fie sigur și să nu fie recomandabil. Înainte de orice altceva, țineți cont de faptul că el, corpul, se vindecă: nici voi și nici tehnicile sofisticate nu-l vindecați. Când echilibrul natural al corpului nu mai este sincronizat și nu mai există suficientă energie pentru a elimina toxinele, aceste toxine se înmulțesc până când corpul se îmbolnăvește. Când clientul primește Reiki, corpul se energizează și utilizează această energie pentru detoxifiere. Dacă această detoxifiere vine la timp, corpul se va vindeca singur… Dacă nu… poate că o mică intervenție divină va face asta!
Așa că nu trebuie să vă faceți griji apropo de oferirea Reiki în orice circumstanțe, întotdeauna va ajuta. Singurul context în care un tratament Reiki trebuie atent monitorizat este atunci când clientul se află sub medicație. În acest caz trebuie să primească doza corectă indicată de medic, pentru că tratamentul Reiki ar putea schimba ritmul de detoxifiere al corpului. Țineți cont de faptul că Reiki detoxifică, nu medicamentele…
Nu există reguli în Reiki și presupun că fiecare din noi își creează singur un mod de lucru. Când tratați cancerul există două modalități de abordare. Poate că doriți să tratați mai întâi regiunea din jurul tumorii pentru a vă asigura că țesutul înconjurător este sănătos. În țesutul sănătos, tumoarea nu se va extinde și va fi limitată creșterea ei. Pe de altă parte, este bine și să tratezi direct zona afectată, ajutând corpul să elimine ceea ce cu atâta îndemânare a reușit să adune într-un loc. Uitați-vă la orice boală cu iubire și compasiune. Corpul nu este prost, ci încearcă să se mențină în viață cât mai mult!
Maestrul meu, Chiyoko Yamaguchi sugera să tratăm pe cineva foarte bolnav zilnic, o oră, timp de trei luni. Spunea: ”Mai mult va ajuta mai mult!”
Întrebare: Este bine să oferim Reiki în timpul sarcinii?
Răspuns: Așa cum am spus deja, Reiki este întotdeauna benefic, iar tratamentul zilnic pe durata sarcinii este cel mai frumos cadou ce poate fi făcut mamei și copilului. Ambii noștri copii au primit Reiki în fiecare zi de sarcină și puteți veni să vedeți rezultatul! În orice caz, nu opriți tratamentul după naștere. Fosta președintă a Usui Reiki Ryoho Gakkai, doamna Koyama, spunea că toți copiii vor deveni oameni mai buni dacă primesc zilnic terapie în zona capului.
Din două motive am fost învățați să nu tratăm un copil în timpul sarcinii. Primul este acela de a evita eventualele probleme legale. În primele luni se întâmplă ca mamele să piardă sarcina din motive necunoscute (cele două sisteme testează compatibilitatea și, dacă nu este totul în regulă, dacă mama sau copilul sunt în pericol, apare avortul spontan, natural). Necunoscutul este greu de suportat și părinții caută un țap ispășitor. Dacă nu se descoperă nimic, atunci totul este pus pe seama tratamentului primit… Pentru a evita această problemă, rugați viitoarea mamă să ia acordul medicului pentru terapie.
Al doilea motiv este stupid: nu facem terapie pentru că nu avem acordul fătului. Asta vine din obsesia noastră pentru libertatea individului, care nu este prezentă în cultura orientală. Mamele nu trebuie să-și întrebe copiii dacă doresc friptură sau cârnați cu soia. Reiki este bun pentru copii și asta este tot ceea ce contează.
Întrebare: Trebuie să cer permisiunea pentru terapie la distanță?
Răspuns: Ceea ce am spus mai înainte este valabil și pentru terapia la distanță. Libertatea individului pare a fi cea mai înaltă valoare, dar nu are același sens într-o țară budistă. Ego-ul este privit ca singurul lucru care nu contează. Totul este un Întreg. Din acest punct de vedere poți trata pe cineva la distanță fără a-i cere consimțământul, pentru că Reiki îi va face bine. Poate ajută să privim terapia la distanță în același fel în care privim terapia directă. Dacă te oferi să faci terapie cuiva pentru o durere de cap, o să o faci fără să-l anunți și o să-l forțezi să primească Reiki? Când cineva nu dorește, nu pierde timpul cu el, cu excepția situației în care este responsabilitatea ta să o faci. În acest caz o să faci ceea ce trebuie făcut!
Mai este ceva important, chiar dacă nu este absolut necesar - participarea clientului. Dacă el participă activ în procesul vindecării, șansele sunt mai mari.
Întrebare: Ce părere aveți despre trimiterea Reiki către zone calamitate de dezastre?
Răspuns: Dacă preocuparea vine din bunătatea inimii tale, atunci este un lucru bun. Cu toate acestea, Reiki este destinat vindecării, iar terapeutul trebuie să supravegheze procesul. Cum poți să faci asta când este vorba de mii de oameni? Sugestia mea este de a lucra pe câte o persoană. Dacă poți să ajuți o singură persoană, este grozav, dă-i drumul! Nu te grăbi să vindeci întreaga planetă.
Întrebare: Este corect ca primitorul să poarte bijuterii, sau să stea cu mâinile și picioarele încrucișate în timpul tratamentului?
Răspuns: Nu este nici o problemă. Reiki este pretutindeni, trece prin orice și este compatibil cu posturile yoga. Chiar și dacă ții brațele încrucișate deasupra capului, Reiki va pătrunde nestânjenit în toate celulele corpului.
Întrebare: Utilizați simbolul de maestru în Reiki tradițional?
Răspuns: În Reiki tradițional, acest simbol nu există și nu este nevoie de un ”simbol de maestru” pentru că nu este utilizat titlul de ”maestru”. Este utilizat în schimb titlul de ”Shihan”, ceea ce înseamnă profesor/instructor și are conotație strict tehnică.
Așa-numitul simbol de maestru nu este și nu a fost utilizat nici în Usui Reiki Ryoho Gakkai, nici în Institutul Hayashi. În 1995 am arătat simbolul unuia din cei șase shihani ai Usui Reiki Ryoho Gakkai, Ogawa Sensei, și nu-l mai văzuse. Ulterior, Chiyoko Sensei mi-a confirmat același lucru. Hayashi Sensei nu-l preda.
Este posibil ca simbolul de maestru să fi fost introdus în Reiki de Iris Ishikuro Sensei, verișoara doamnei Takata, membră a Frăției Johrei. La origine, simbolul este un termen budist și este larg utilizat în spiritualitatea niponă, dar nu are nici o relevanță în contextul Reiki.
Întrebare: Este Hiroshi Doi Shihan (profesor) în cadrul Usui Reiki Ryoho Gakkai?
Răspuns: Nu, nu este, și nici nu susține că ar fi. Ceea ce predă este Gendai Reiki și nu are legătură cu ce se predă în Usui Reiki Ryoho Gakkai. Sensei Hiroshi Doi a învățat primele două grade Reiki în cadrul Tehnicii Radiante (R) și a primit măiestria de la unul din discipolii unuia din elevii mei japonezi. În Usui Reiki Ryoho Gakkai doar președintele are voie să predea unui viitor profesor. Iar profesorilor de acolo nu li se permite să predea decât în interiorul asociației.
Întrebare: De ce este atât de diferit ce predă Hyakuten Inamoto de ceea ce predați dumneavoastră sau Tadao Yamaguchi? Și el pretinde că a fost elevul lui Chiyoko Yamaguchi.
Răspuns: Zece ani am evitat să răspund la această întrebare, pentru că nu vreau să intru în acest fel de discuții. Dar, deoarece știu adevărul, sunt responsabil să spun ceea ce știu și a sosit momentul să vorbesc.
Domnul Inamoto a învățat doar Shoden de la Chiyoko Sensei. Aparent din recunoștință pentru ceea ce a primit, s-a oferit să răspundă scrisorilor în limba engleză. Cum nici Chiyoko Sensei, nici Tadao Sensei nu vorbeau engleza, au acceptat. Dar, în loc să-i ajute pe potențialii cursanți să ajungă la Chiyoko Sensei, le spunea că Chiyoko Sensei nu vorbește engleza și că amestecă religia cu Reiki și că el ar putea preda mai bine. Cum mă mai aflam în Japonia pe atunci, mulți dintre acei oameni îmi scriau și mie, întrebându-mă ce ar avea de văzut acolo. Le spuneam ce consideram eu că merită văzut dacă vor călători în Japonia. Când îmi spuneau că vor studia cu Inamoto, îi întrebam și eu de ce nu cu Chiyoko Sensei? Unii din ei mi-au trimis mesajele de la Inamoto…
Într-o zi nu am mai putut răbda. Țineam foarte mult la Chiyoko Sensei și nu-mi venea să cred cum unul din elevii ei face așa ceva. I-am spus fostei mele soții ce se întâmplă și că o să-i spun lui Chiyoko Sensei. Mi-a spus că nu este treaba mea ce se petrece între Chiyoko Sensei și oamenii ei și am discutat mult pe tema asta. După o vreme am sunat-o pe Chiyoko Sensei. Prin intermediul fostei mele soții i-am transmis că aș dori să-i spun ceva grav și că nu doresc să se supere că mă amestec. I-am spus toate cele de mai sus și nu a scos un cuvânt. La sfârșit a zis: ”Știu asta… nu ești primul care mi-o spune. L-am rugat pe Inamoto să vină și să semneze un act prin care promite să nu predea în numele meu, pentru că nu l-am pregătit la acel nivel și nu are permisiunea mea.” Ceea ce v-am povestit știu mai mulți și deținem o înregistrare video în care Chiyoko Sensei vorbește despre asta.
Vă rog să nu mă înțelegeți greșit. Nu vreau să-l discreditez pe Inamoto. Poate că tot ceea ce predă este corect, dar nu are nici o legătură cu ceea ce preda Chiyoko Sensei și trebuie evitată confuzia.
Întrebare: Există multe școli și multe linii de inițiere Reiki. Ce credeți despre ele? De ce nu ați fondat propriul dumneavoastră sistem?
Răspuns: Consider că mă pot descurca fără toate elementele acestei ”piețe Reiki”, pentru că asta este, o piață cu produsele ei. Cu ani în urmă am primit aceeași întrebare la o conferință Reiki în Atena și, înainte să mă pot opri, am spus: ”Pentru că am mai mult decât voi…” Nu văd nici un rost în a adăuga o nouă formă de Reiki confuziei generale pentru că nu consider potrivit să adăugăm ”energia sufletului” la Reiki. Mai bine să ne arătăm respectul față de ceea ce ne-a oferit Usui Sensei și toți cei care au purtat torța după el. În simplitate stă tot farmecul. După o inițiere corectă, ceea ce curge prin palmele noastre este același lucru: energia pură, necontaminată. Această energie nu are atribute și este supra-personală. Asta este toată frumusețea și să o păstrăm ca atare!
Întrebare: Ce credeți despre acordajele la distanță?
Răspuns: Transformarea se petrece în prezența profesorului. Dacă profesorul este capabil să fie prezent chiar dacă este departe, sau chiar mort… de ce nu. În tradiția budistă se întâmpă adeseori asta. Dar, vă rog… aveți voi această capacitate? Eu nu o am și de aceea fac acordajele direct.
Și încă un lucru la fel de important. Un profesor este învățat să afle că acordajul a reușit după schimbarea din energia sufletului elevului. Lucru ce poate fi verificat fără dubii (de o ființa neiluminată, ca mine) doar în prezența elevului, aici și acum.
Întrebare: Ce credeți că se va întâmpla în 2012?
Răspuns: Sfârșitul lumii este aproape! Ha, ha! Nu sunt fanul scenariilor apocaliptice, nici a dulcegăriilor magice. Nu se va întâmpla nimic diferit, pentru că suntem mereu aceiași. În loc să ne fie frică de viitor, sau să sperăm în cine știe ce binecuvântare cosmică menită să pună capăt mizeriei noastre, mai bine să ne concentrăm pe ceea ce avem: momentul prezent. Fii prezent și bucură-te de ceea ce ai, de ceea ce ți se întâmplă, ție și mediului. Descoperă frumusețea în micile momente ale vieții și fii recunoascător.
Primăvara trecută un bun prieten a murit într-un accident de motocicletă și asta m-a șocat profund. Imediat după ce am auzit vestea m-am simțit zguduit și mi-am privit retrospectiv viața. Pentru ce o să mă țină lumea minte? Pentru renumele meu de profesor Reiki, pentru cărți, pentru ceea ce am făcut sau nu? Concluzia a fost simplă și umilitoare. Am realizat că tot ceea ce contează este iubirea din inima mea. Această iubire nu este a mea și chiar și inima asta este împrumutată de la Univers. Iubirea asta nu este îndreptată către ceva, către cineva, pur și simplu există. Privind lucrurile astfel am uitat de trecut și de viitor și am lăsat lucrurile să curgă…
Vă mulțumesc că m-ați ascultat, cu iubire și recunoștință din frumoasa Grecie, prietenul vostru, Frank Arjava Peter.
Copyright 2012, Frank Arjava Petter
www.ReikiDharma.com
http://sfat.info/revista/practica-reiki.html